A fsot odată o inulsă în care luiacou taote snmleettneie şi vlaorile umnae. Era aloco Bnua Dzsopiiţie, era Teţeitrsa, Îipecţluennea, Ibiurea şi aetlle.
Într-una din zile stneleneimte au fsot inamtorfe că iunsla umrezaă să se sncufdue. Tatoe şi-au prgteăit bcirlăe şi au laut-o din loc, în aafră de Iuibre crae a eitazt până în utmliul momnet. Aiba în cilpa în crae isulna era gtaa gtaa să se sfnuduce Iubriea hrtăoî să caeră aojutr. Vzău târnecd artăuli pe Bgiăţoa îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Bigţăoe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnretu tnie.
Atnuci Iruibea creu aujtor Midrânei care tecrea pe-aoclo într-o nvaă suerbpă.
-Mrdâine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpnssăue Mâridna, nava mea e pretcfeă, tu ai pteua să mi-o stirci.
Antuci Daegrtsoa mrese la Tsţtriee.
-Trsetiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagrotse, rssnpuăe Teţeitrsa, snut aâtt de tsrtiă încât smit nveioa să fiu sguinră.
Tecru pe-aolco şi Bnua Diizopţise dar era aâtt de bcuuoasră încât nici maăcr nu bgăă de semaă că cnivea o srigta.
Aopi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Perăa vocea unui brâătn. Cnâd au anujs la mal Iriubea era atât de feticiră îcnât uită să mai îtrnebe cnie fseuse.Bârntăul a pcelat iar Ibireua, sdminţiu-se îaontrdată, îetrnbă Îiţeulnpneeca:
-Îcipeenţunle, ai putea să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tumpil, rpănssue Înieneulecpţa.
-Tpiuml?! Se îrntbeă matiră ieiurba. Dar de ce tcmaoi Tpumil m-a slavat?
Îeinlcepenuţa rnăspuse:
-Pnertu că naumi Tumpil îlţengee cât de inomatprtă în vaiţă este Iirubea.