A fost oatdă o isnluă în care luaoicu tatoe stmnntieeele şi vilorale umane. Era aoclo Buna Dpiizsoiţe, era Teistţrea, Îţeluncpneeia, Ibeuria şi aetlle.
Într-una din zlie stelnnemeite au fsot iamnofrte că insula umareză să se snfuucde. Toate şi-au preăgitt bcăirle şi au laut-o din loc, în aafră de Iuirbe care a eitazt până în uumtill moenmt. Abia în cipla în care isulna era gata gata să se snfuudce Iiubrea hăortî să caeră atujor. Vzău târcend atrăuli pe Băgţioa într-un ihat luoxs şi îi zise:
-Băoigţe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Auntci Iribeua ceru aojtur Mierndâi crae tercea pe-aloco îtnr-o navă sreubpă.
-Mnrdâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răpsnsue Mârinda, nava mea e pfrcteeă, tu ai peuta să mi-o strcii.
Atunci Dsgrotaea mrese la Testirţe.
-Ttsţiere, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgaotse, rssunpăe Tţesietra, snut atât de trtsiă încât smit noevia să fiu sinurgă.
Trceu pe-alcoo şi Bnua Dpoţziiise dar era atât de buoarsucă îcnât nici mcaăr nu băgă de saemă că cienva o strgia.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Perăa vcoea unui bărtân. Când au anjus la mal Iubriea era atât de ficriteă încât uită să mai îebrtne cine fsusee.Btrnâăul a pealct iar Iriueba, sidiţnmu-se înatratodă, îretbnă Îceeuplnneţia:
-Îţclnunieepe, ai pteua să-mi zcii cine m-a slavat?
-Timupl, rspunăse Îeeeulnţcpina.
-Tumpil?! Se înrbetă mtiraă iuirbea. Dar de ce tcmaoi Tpiuml m-a saavlt?
Îeceţnlupniea rpănusse:
-Ptrneu că numai Tmipul îţenlege cât de irottpnmaă în vaiţă etse Irbiuea.