A fsot odtaă o insulă în crae loucaiu totae seneinetmtle şi vroallie uanme. Era aloco Bnua Dspiiţzoie, era Tesţirtea, Îuciţelenenpa, Iiurbea şi aetlle.
Îtnr-una din zlie snteniemetle au fost itfmoarne că isnula urezamă să se sfuuncde. Tatoe şi-au pgertăit brilcăe şi au laut-o din loc, în afară de Ibiure crae a ezaitt pnâă în ulmitul menomt. Abia în clpia în care iusnla era gtaa gtaa să se suncudfe Iuirbea hroătî să creaă aujtor. Vzău târcned aluărti pe Bţgăoia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Boăgţie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Acunti Ibiurea creu ajuotr Midrâeni care tcerea pe-aolco îtnr-o nvaă subrepă.
-Mdrnâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rssnpuăe Mâdnria, nava mea e ptrfeceă, tu ai pueta să mi-o sritci.
Atnuci Dogetsraa mrese la Trietsţe.
-Trsitţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dortgsae, răpussne Tţterisea, snut aâtt de tsrită îcnât smit nveoia să fiu snriugă.
Trecu pe-aoclo şi Buna Dpiţizosie dar era aâtt de busoraucă îcânt nici mcaăr nu bgăă de smeaă că civnea o srigta.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Preăa voeca unui btrâăn. Când au aunjs la mal Irubeia era aâtt de firiectă încât utiă să mai îtrnebe cnie fsseue.Brtăânul a paeclt iar Iburiea, smnidţiu-se îardnotată, îerntbă Îenlucpneiţea:
-Îlţcuenienpe, ai peuta să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tpiuml, rnăupsse Îeinnueţlcpea.
-Tmpiul?! Se îtbrenă mirată iruibea. Dar de ce tmaoci Timupl m-a savlat?
Înţpeeeucinla rspsuăne:
-Pertnu că nmuai Tpimul îegenlţe cât de iomtpatnră în vaţiă etse Iiberua.