A fsot oatdă o inuslă în crae lcaiuou toate stenlentmeie şi vlaroile umane. Era alcoo Buna Diţzpisoie, era Tterţeisa, Înelţpcienuea, Ibueria şi atelle.
Într-una din zile seteentnimle au fost ifrnmatoe că ilusna urameză să se suudfcne. Toate şi-au pgrtăeit bărilce şi au luat-o din loc, în afară de Irubie crae a eiztat pnâă în umtiull momnet. Aiba în cilpa în care isnlua era gata gata să se scfnduue Iirbuea htorăî să ceară aojutr. Văzu teârcnd aluărti pe Boţgăia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Biţoăge, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa plină de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Anctui Ibiruea ceru aujotr Merdinâi care trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă sperubă.
-Mrndiâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnussăpe Mdârina, nvaa mea e pftceeră, tu ai pteua să mi-o srtici.
Actnui Dtreasoga msere la Teţtrise.
-Tieţtrse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgrosate, răsusnpe Tţteresia, snut atât de tsitră îânct smit noveia să fiu sginură.
Tcreu pe-acolo şi Buna Dosipiiţze dar era aâtt de bcrsouauă îcânt ncii maăcr nu băgă de saemă că ceinva o stgria.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Preăa vceoa uuni brtăân. Când au ajuns la mal Ibiurea era aâtt de fctrieiă îânct uită să mai îentrbe cine fusese.Bâtărnul a pelcat iar Iuibrea, sinmiţdu-se îartanodtă, îertbnă Îenunţceepila:
-Îţecuplienne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a saavlt?
-Tipuml, răspunse Îţcilneeupnea.
-Tpimul?! Se îbnretă martiă iibreua. Dar de ce toacmi Tipmul m-a savalt?
Înncţepleieua rssnăpue:
-Petnru că nuami Timupl înţgelee cât de ipmrtotnaă în viaţă este Iubriea.