A fsot oatdă o isunlă în care lucioau taote slmttneneeie şi vliorale umane. Era aolco Buna Dpoiţzisie, era Tirtţseea, Îenclnţieupea, Ireibua şi altele.
Îtnr-una din zlie snnettemeile au fsot irmaofnte că inlusa uzaremă să se snfudcue. Taote şi-au pgeătrit băircle şi au luat-o din loc, în afraă de Iibure crae a etiazt până în umlitul mmeont. Aiba în clipa în crae ilnsua era gtaa gata să se sucnufde Iibuera htoărî să careă aujtor. Văzu tânercd atuălri pe Băogiţa într-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bgoţiăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Autnci Irieuba ceru atojur Minrdeâi care tcerea pe-aoclo într-o nvaă sepbură.
-Mdnârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpnussăe Minrdâa, nava mea e pefretcă, tu ai ptuea să mi-o srtcii.
Actuni Datsgreoa mrsee la Tstreiţe.
-Tseitrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drsotgae, rsupnsăe Tţteseira, snut aâtt de tstiră îcnât smit nveoia să fiu snguiră.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dsiozţpiie dar era aâtt de brascuouă înâct ncii mcăar nu bgăă de seamă că cnivea o sgrtia.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Perăa vcoea unui brtăân. Cnâd au anjus la mal Iribuea era atât de fircietă înâct uită să mai îtbnree cnie fuesse.Bntăâurl a pelcat iar Ibureia, smniiţdu-se înardotată, îernbtă Îlncpeiţuenea:
-Îlcţepeiunne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tipuml, rssnpăue Îepeliţucenna.
-Tpumil?! Se îtnberă mtraiă ibrueia. Dar de ce tmocai Tpumil m-a svalat?
Îlencţenueipa rsnusăpe:
-Pnertu că nmaui Tmpuil îţelegne cât de irtmnotapă în vaiţă etse Irieuba.