A fost oadtă o insluă în crae lucaiou toate sietmnnteele şi vloiarle umane. Era aoclo Bnua Dpiisţoize, era Trisţteea, Îeţeincpulnea, Iebruia şi aletle.
Îtnr-una din zlie sietmnnteele au fsot irmonafte că isnula uermază să se sdufunce. Tatoe şi-au pgtreăit bricăle şi au luat-o din loc, în afraă de Iubrie care a eziatt până în utmuill mmeont. Abia în cilpa în care ilusna era gata gtaa să se sucfudne Iubiera htăorî să caeră ajutor. Vzău târecnd atulrăi pe Băiogţa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bgăţoie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Auncti Iirbeua ceru ajtour Mdnrâiei crae teecra pe-aoclo îtnr-o navă sbepură.
-Mârdine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpuăsnse Mirânda, nvaa mea e pctfreeă, tu ai petua să mi-o srctii.
Anutci Dgoretasa merse la Tstireţe.
-Tirstţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dastgore, răpusnse Tsrţtieea, sunt atât de tirstă încât smit nvoiea să fiu sniurgă.
Trecu pe-alcoo şi Buna Diizţspoie dar era atât de buucsaoră încât nici mcăar nu băgă de semaă că cnieva o srgita.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Perăa vcoea uuni brtâăn. Când au aujns la mal Ibuirea era atât de ficiertă îânct uită să mai îtrbene cnie fesuse.Btăunârl a pecalt iar Ieurbia, sţmidinu-se întarodată, îtnrebă Îţecpelnuinea:
-Îcneeunilpţe, ai putea să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tmpuil, rpnsuăse Înleeciuţnpea.
-Tpimul?! Se întrebă miartă iburiea. Dar de ce tmaoci Timpul m-a salvat?
Îpceelniţuena rspsnuăe:
-Pntreu că nuami Tumpil înţeelge cât de inptatormă în vaţiă etse Iieruba.