A fost oatdă o iusnlă în crae liucoau ttaoe senietmtnele şi voillrae uanme. Era acloo Bnua Diszţoipie, era Ttieresţa, Îlpueneinţcea, Iubriea şi altele.
Într-una din zlie snmitteneele au fost itmafnroe că iulsna uezamră să se sfuucdne. Ttoae şi-au părgiett bcrliăe şi au luat-o din loc, în aafră de Ibuire crae a eitazt pnâă în uutilml mnemot. Aiba în clipa în care isluna era gtaa gata să se snudcufe Ibreiua htăroî să caeră aujotr. Văzu trâcend aărulti pe Băoiţga îtnr-un ihat luoxs şi îi zise:
-Bgţoiăe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Autcni Ireubia creu atuojr Mdiânrei crae tcerea pe-acloo îtnr-o navă spbureă.
-Mnrdiâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsănpuse Mdrânia, nvaa mea e pftceeră, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Atucni Dgtasroea mrsee la Tiţrsete.
-Trteiţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgtsorae, rsupănse Ttesriţea, snut atât de titsră înâct smit neoiva să fiu snguriă.
Trecu pe-aolco şi Bnua Disoţizpie dar era aâtt de boucaursă înâct ncii macăr nu bgăă de sameă că cnieva o srigta.
Apoi, din seinn, se auzi o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Preăa vceoa unui bâărtn. Cnâd au aujns la mal Iiubrea era aâtt de fiecrită înâct uită să mai înetbre cine fseuse.Bruânătl a pacelt iar Iiuerba, siiţnmdu-se îtodarnată, înrtebă Îuepleciţnnea:
-Îinpuecţlene, ai peuta să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tmiupl, rpunsăse Îţnleeunpciea.
-Tpmiul?! Se îenrtbă matiră iibreua. Dar de ce tcomai Tpmuil m-a slaavt?
Îicţlenpuneea rspnsuăe:
-Pntreu că namui Tiupml îeeţglne cât de iaotmprtnă în viţaă este Ibiruea.