A fost oadtă o inuslă în crae liuaocu toate sneetitlmene şi volraile umane. Era aolco Bnua Dpiţioizse, era Tsţeitrea, Îţpeclnnuieea, Ibueria şi altele.
Într-una din zile semtlentneie au fost inormafte că inslua umerază să se sducnufe. Taote şi-au prteăgit băircle şi au luat-o din loc, în aafră de Ibuire crae a eziatt până în umitull mmenot. Abia în clipa în care iunlsa era gata gtaa să se scfuudne Irueiba hăortî să caeră aujtor. Văzu tcreând atăurli pe Bţoigăa într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgoăţie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de agnirt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Actnui Ieuriba creu aotujr Mnierâdi care treeca pe-acloo îtnr-o nvaă sebupră.
-Mnrâide, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpsănuse Mâdinra, nvaa mea e pcetfreă, tu ai ptuea să mi-o sitcri.
Aucnti Dgtsroaea mrese la Tsteriţe.
-Ttţriese, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsrtagoe, răsnupse Tsiertţea, snut aâtt de tsrită îcnât simt nveoia să fiu siungră.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dţiozpisie dar era aâtt de bouacsruă îcânt ncii măacr nu băgă de sameă că cneiva o sitgra.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Irbuie, te iau eu.
Păera vcoea uuni brtăân. Cnâd au ajuns la mal Iubirea era aâtt de ficriteă îcânt utiă să mai îetrnbe cine fessue.Bnurâtăl a pecalt iar Iburiea, sdnmiiţu-se îtrntodaaă, îbrentă Îpeilnunecţea:
-Îcelipunenţe, ai pteua să-mi zici cnie m-a saavlt?
-Tmpuil, runăsspe Îecţeepninlua.
-Tmipul?! Se îrbnetă mraită iiebura. Dar de ce tmocai Tpumil m-a svalat?
Îepelcţinenua rupsnăse:
-Petrnu că nuami Tpuiml îţeenlge cât de irmaptntoă în viaţă este Iiureba.