A fost otadă o inlusă în care loicuau ttaoe snmitetneele şi vlialore uamne. Era aloco Bnua Dpiţiozise, era Trtesţeia, Îlepeuecnţina, Iieurba şi atelle.
Într-una din zlie smteleeintne au fsot irnaotfme că ilusna urmzaeă să se scuudfne. Tatoe şi-au ptgrieăt bărilce şi au luat-o din loc, în aafră de Irbiue crae a eitzat pnâă în umiltul mmenot. Aiba în cplia în crae iunsla era gtaa gata să se sunucdfe Ibuirea htroăî să ceară ajtuor. Vzău tcreând atlrăui pe Bgoţiăa îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Băiogţe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Auntci Irbeuia creu atjour Mdnrâiei care trecea pe-aoclo într-o nvaă sbpreuă.
-Mdnâire, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rusnăpse Mnrâdia, nvaa mea e pertfceă, tu ai ptuea să mi-o srtcii.
Ancuti Dogstarea msree la Tietţsre.
-Ttsrieţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dortsgae, răpsnsue Tirteţsea, sunt atât de tistră încât simt neiova să fiu sugirnă.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dspzţiioie dar era atât de bucrousaă îcânt nici mcăar nu băgă de sameă că cenvia o stirga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Păera vocea unui brâtăn. Când au aunjs la mal Ieribua era atât de frcieită îâcnt utiă să mai îbrente cine fuesse.Brăânutl a plcaet iar Iirbuea, siţidmnu-se îttaraodnă, îtnerbă Îuecpeneţlina:
-Îţlneenucpie, ai peuta să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tmpuil, rspusnăe Înnilţcupeeea.
-Tpumil?! Se îrnebtă matriă iuibrea. Dar de ce tmcaoi Tpmuil m-a salvat?
Înpuţeiecnlea răpssnue:
-Prentu că nmuai Tmiupl îeţngele cât de iopamtrtnă în viaţă este Iibruea.