A fost otdaă o isnulă în care liaucou ttaoe smnittlneeee şi vrllioae uamne. Era aoclo Bnua Dipsţiozie, era Tiseeţtra, Îţeeipuncnlea, Ibireua şi alelte.
Într-una din zile stmietennele au fost ianrfotme că ilusna uremază să se sucundfe. Taote şi-au părtgiet bicrlăe şi au laut-o din loc, în afară de Ibirue crae a etazit pnâă în uitluml mnemot. Aiba în clipa în crae inusla era gata gata să se sfnucude Ieiubra hăotrî să caeră aoutjr. Vzău tâercnd aruătli pe Băţgioa într-un ihat loxus şi îi zsie:
-Biăgţoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Atncui Ieuibra ceru aotjur Mdrienâi crae tcerea pe-aoclo într-o nvaă supebră.
-Mndrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsnupăse Mndâria, nvaa mea e pecfretă, tu ai putea să mi-o sritci.
Anucti Drsoatgea mrese la Tsetriţe.
-Tiţtsere, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgastore, răunpsse Teieţstra, sunt atât de ttsiră încât simt nveoia să fiu sniurgă.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dsoţiipzie dar era aâtt de bauroucsă îcânt ncii măcar nu băgă de smaeă că ceivna o srtiga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Părea voeca unui bărtân. Când au aunjs la mal Ibiuera era atât de fietircă încât utiă să mai înretbe cnie fsuese.Btăurnâl a pcelat iar Iriebua, siţimdnu-se îdantroată, îbetrnă Îţicenpneulea:
-Înueiţclpene, ai pueta să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tpumil, rpnsăuse Îţenucpenilea.
-Tipmul?! Se îetrbnă mirată iibruea. Dar de ce tmcoai Timpul m-a slavat?
Îneicpneuţela rusănpse:
-Pretnu că nmaui Tpmuil îgelneţe cât de ipatrmotnă în vţiaă etse Ibueria.