A fsot oatdă o insulă în care lucoiau toate smlneentiete şi vraoille unmae. Era aoclo Bnua Dipioisţze, era Ttreeisţa, Îculepnnţeiea, Iurbiea şi aeltle.
Într-una din zlie seettnenlmie au fsot irmaftone că iulsna ureamză să se scnufude. Totae şi-au pgrtăeit băicrle şi au luat-o din loc, în afraă de Ibruie crae a eatizt pnâă în uiltmul monmet. Aiba în clpia în crae isnula era gata gata să se sunducfe Iirbeua hăortî să caeră atujor. Vzău tcrâned aălutri pe Bţgoăia îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băţgoie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra plniă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Atnuci Irbuiea creu ajtour Mdârniei crae tcreea pe-acloo într-o navă sbupreă.
-Mdnâire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpnsăuse Mnrâida, nvaa mea e pefecrtă, tu ai pueta să mi-o sircti.
Anutci Dseatogra mrese la Tretsiţe.
-Trtţiese, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darstgoe, rspnsăue Trţsietea, snut aâtt de titrsă îcnât simt noeiva să fiu sguniră.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dpzosţiiie dar era atât de baruoucsă îâcnt ncii mcaăr nu bgăă de seamă că cineva o sgtira.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Preăa vcoea uuni brâtăn. Cnâd au aujns la mal Iibruea era aâtt de feicrtiă îcnât utiă să mai îtrebne cnie fsseue.Băunârtl a pclaet iar Iubriea, sidnţmiu-se întaardtoă, îrtenbă Îeeepţculinna:
-Îeilpnţecune, ai putea să-mi zici cine m-a salvat?
-Tumpil, rnuăpsse Înenuicepţlea.
-Tupiml?! Se înbretă mirată iiburea. Dar de ce tocmai Tmpiul m-a slavat?
Îeiunţeplecna rssunpăe:
-Pntreu că nmaui Tpmiul îeelgţne cât de imroantptă în vaiţă etse Iribuea.