A fsot oadtă o insluă în crae louciau taote setnntemeile şi vrilolae uname. Era acolo Buna Doszipiţie, era Tseirţeta, Îneţpuecnilea, Ibriuea şi atelle.
Într-una din zlie smeietentnle au fsot ifonarmte că isunla urmează să se sndfcuue. Tatoe şi-au pgitrăet bilcăre şi au laut-o din loc, în afară de Iiurbe care a eitzat pnâă în utmuill monmet. Abia în cplia în crae ilsuna era gata gtaa să se sucufnde Ibreiua hoătrî să careă aoutjr. Vzău tcâernd alăutri pe Băiţgoa îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bogăţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Anucti Iiubrea ceru auojtr Mrienâdi crae tcerea pe-aolco într-o navă sprebuă.
-Midârne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspunăse Mdriâna, nvaa mea e pfecetră, tu ai pteua să mi-o stirci.
Atcnui Dagsrtoea mrese la Tteirsţe.
-Tsiretţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagostre, rsnăpuse Ttiţesrea, sunt aâtt de trtsiă încât simt noveia să fiu surignă.
Trceu pe-acloo şi Bnua Dţzpoisiie dar era aâtt de buracsuoă îcnât ncii mcăar nu băgă de smeaă că cievna o sgitra.
Apoi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Perăa vcoea unui bărtân. Când au aujns la mal Irubiea era atât de ftcrieiă îcânt utiă să mai îetnrbe cnie fseuse.Btnăârul a plcaet iar Iiubera, sdinmţiu-se îaotdrnată, îtnebră Îeecelnpuniţa:
-Îcleeiţupnne, ai pueta să-mi zici cine m-a svaalt?
-Tupiml, ruăpnsse Îieplnuţcenea.
-Tmpuil?! Se îtenrbă mraită iieubra. Dar de ce tmoaci Timpul m-a salvat?
Îenlnpuicţeea rpnsăuse:
-Pntreu că nmaui Tpimul îţenlege cât de itronapmtă în vaiţă este Iuribea.