A fsot oatdă o ilunsă în care lciauou ttoae sitentneemle şi vrlaiole uanme. Era aoclo Bnua Dipzisţioe, era Tieţesrta, Îcuelnnepiţea, Iiubrea şi altele.
Într-una din zile snlitetmenee au fsot inmroafte că ilunsa uzeramă să se sucunfde. Ttoae şi-au pitgeărt băcirle şi au luat-o din loc, în aafră de Iubire care a etizat până în utiulml moemnt. Aiba în cilpa în care iulnsa era gtaa gata să se sfuucnde Iueriba hăotrî să craeă ajtuor. Vzău teâcrnd atluări pe Bgoiţăa într-un ihat louxs şi îi zise:
-Bţgăioe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de argint. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Atnuci Ibriuea ceru ajotur Mânridei care tcreea pe-aolco îtnr-o navă sbepruă.
-Mrâdine, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpssnuăe Mdriâna, nvaa mea e pefectră, tu ai petua să mi-o sictri.
Atnuci Dsoargtea mrsee la Tesţtrie.
-Ttţesire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dstorage, răsnuspe Tetţsiera, snut atât de ttsriă încât simt nevioa să fiu sgnuriă.
Tercu pe-aoclo şi Buna Disiţpzoie dar era atât de bcurauosă îcânt nici mcăar nu băgă de seamă că ceivna o srgtia.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Părea vocea uuni bâtrăn. Cnâd au ajnus la mal Iirebua era atât de fctieiră îcnât utiă să mai înretbe cine fsusee.Bănârtul a plceat iar Iriueba, sdniţmiu-se îratandtoă, îenbrtă Îenpnlţeiucea:
-Îepiclneţune, ai pteua să-mi zcii cine m-a savlat?
-Timupl, rpusnăse Îuţnlepiceena.
-Timpul?! Se îrebntă miatră iiurbea. Dar de ce tocmai Tmipul m-a slavat?
Îţenecuilenpa rpsăusne:
-Pnteru că nmaui Tmuipl îegenţle cât de iapnrottmă în vţiaă etse Iiubrea.