A fsot odată o iulsnă în crae licoauu taote stnmteneeile şi vrolliae unmae. Era alcoo Bnua Dposziiţie, era Tieţsrtea, Îenuinclepţea, Ibriuea şi aletle.
Îtnr-una din zlie senteiemntle au fost ioanmtfre că isnula urmzaeă să se scufnude. Tatoe şi-au perăigtt brcăile şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibirue care a eitazt până în utlmiul mnemot. Abia în clpia în care inslua era gata gata să se scnuufde Ibireua hăotrî să ceraă atoujr. Vzău tcerând alutări pe Bgoăţia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgţoiăe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi petrnu tnie.
Auntci Iieruba creu atoujr Miâdrnei crae tecera pe-aoclo îtnr-o navă seprbuă.
-Mârndie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnsupăse Mnrdâia, nava mea e pcftreeă, tu ai petua să mi-o sircti.
Atnuci Dsragetoa mrsee la Ttseiţre.
-Tstţerie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasogrte, rsăupnse Tseeitrţa, sunt aâtt de tirstă încât simt nievoa să fiu sirgună.
Trceu pe-acolo şi Buna Doţiziispe dar era atât de borcausuă încât ncii mcaăr nu bgăă de smeaă că cnieva o srigta.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Părea vocea unui bătârn. Când au ajnus la mal Ibuiera era atât de fticrieă îcânt utiă să mai întbree cine fuesse.Brnâuătl a pecalt iar Iirbuea, smţiidnu-se înaotratdă, îtnerbă Înpceţnueliea:
-Îueiepţnnlce, ai pteua să-mi zici cine m-a saalvt?
-Tpimul, ruăpsnse Îpeleunţcniea.
-Tmpiul?! Se îrentbă maitră irbuiea. Dar de ce tcaomi Tpimul m-a svalat?
Înepcnlieuţea răsnpuse:
-Pntreu că nmuai Tmipul înlgeţee cât de iprmonattă în vaţiă etse Iureiba.