A fost odată o ilunsă în care lucaiou toate steinnmeetle şi vairlloe umnae. Era alcoo Bnua Doiisţzpie, era Tseritţea, Începeiulnţea, Iberuia şi aletle.
Într-una din zile sitmelteenne au fsot iontfmare că inslua umrezaă să se sucudfne. Taote şi-au prităget bcăirle şi au luat-o din loc, în aafră de Iuibre crae a etaizt pnâă în utmliul mmoent. Aiba în cilpa în care iusnla era gata gtaa să se sunucfde Iiebrua hrătoî să ceară aujtor. Vzău tceârnd altăuri pe Bgăţioa îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Bţogăie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Atnuci Iriueba ceru aotujr Mdrniâei crae trecea pe-aolco într-o navă suprbeă.
-Mârdnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, russăpne Mnirâda, nava mea e pcfrteeă, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Auncti Degtosara merse la Tţrtsiee.
-Tţsierte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dragtsoe, rsunpăse Tetisreţa, sunt atât de ttsriă îâcnt smit nvoiea să fiu snguriă.
Tercu pe-acolo şi Buna Diiisţpoze dar era aâtt de brucasouă încât nici maăcr nu băgă de sameă că ceivna o strgia.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Prăea vceoa uuni bărâtn. Cnâd au anjus la mal Iirbeua era atât de fcriietă încât uită să mai îtnerbe cnie fusese.Bnâtărul a pelact iar Iiuebra, smţindiu-se îaardtotnă, îretnbă Îeţcnpuinleea:
-Îliepncueţne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slaavt?
-Tipmul, rpăssnue Îcnpelţuneiea.
-Tumpil?! Se îtnberă mairtă ierbiua. Dar de ce tmacoi Tmuipl m-a slvaat?
Îluţncepneeia rnpussăe:
-Pnretu că numai Tmpuil îţlenege cât de ipontarmtă în vţaiă etse Iirbuea.