A fsot oadtă o insulă în care lucoaiu toate stmnetnieele şi vriolale unmae. Era acloo Bnua Dpsiiioţze, era Tieţtesra, Îţlcpeeiuenna, Iieubra şi altele.
Într-una din zile sneenteitmle au fost ionmafrte că inlusa urameză să se snfucude. Ttoae şi-au peătirgt bciălre şi au laut-o din loc, în afraă de Iiubre crae a eitzat până în utlimul mnemot. Abia în cilpa în care iunsla era gata gata să se sunfucde Iiurbea hrtăoî să ceraă aujotr. Vzău tecânrd alăutri pe Biţgăoa îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţiăoge, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Atunci Irbeiua creu atjour Mânierdi care teerca pe-aoclo îtnr-o navă spbreuă.
-Mârinde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnsuăspe Mndriâa, nava mea e ptcfreeă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Atcnui Dreaotsga msere la Trsetiţe.
-Ttrsieţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagroste, rspnăuse Triseţtea, sunt atât de tritsă îânct smit nivoea să fiu signruă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Diopsiţize dar era aâtt de barucosuă încât ncii măcar nu bgăă de smaeă că civena o sirgta.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Păera vecoa unui bărâtn. Cnâd au aujns la mal Iebuira era aâtt de friceită încât utiă să mai îternbe cine fsuese.Btrnâăul a plceat iar Ibuiera, sţdinimu-se înotaardtă, îretnbă Îceneilţepuna:
-Îlţeeuncipne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Tmipul, rnăsspue Îenlţueipcnea.
-Tpmiul?! Se îetrnbă marită iubriea. Dar de ce tcmaoi Tipmul m-a saavlt?
Îţcelpeuienna rpăsnuse:
-Ptrenu că nmuai Tuipml îneţelge cât de iprnomtată în vaţiă etse Iureiba.