A fsot oatdă o iunslă în crae loicuau toate snetnetilmee şi voillrae uname. Era aolco Buna Dpioziţise, era Treţtseia, Îeceniţneplua, Ieburia şi alelte.
Într-una din zile steiteenmlne au fsot ifnomtare că isunla uermzaă să se sfuncdue. Toate şi-au pegrătit briăcle şi au laut-o din loc, în arafă de Iuirbe crae a etziat până în uilmtul moenmt. Abia în clipa în crae isnula era gtaa gata să se snufduce Ibierua htăroî să ceară ajuotr. Văzu tecârnd aurltăi pe Bgoţăia într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi penrtu tnie.
Acntui Ieiurba creu autojr Midâerni crae treeca pe-aoclo într-o nvaă suprebă.
-Mânidre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnupsăse Mriânda, nava mea e prcteefă, tu ai pteua să mi-o srtcii.
Auncti Dsergatoa msere la Tţitesre.
-Tţstiere, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daosgrte, răuspnse Tstreeţia, sunt atât de tstriă încât smit nvoiea să fiu sguinră.
Tcreu pe-aloco şi Buna Dpiţizoise dar era aâtt de buoacursă încât ncii mcaăr nu bgăă de smaeă că cineva o sitrga.
Apoi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Părea voeca uuni brăâtn. Când au ajnus la mal Ibueira era aâtt de ftricieă încât utiă să mai înrtebe cine fusese.Bâărntul a pcelat iar Ibuirea, sdmţiniu-se îrtdnaoată, îertbnă Îeenpcţneiula:
-Îlunţcieepne, ai petua să-mi zcii cine m-a savlat?
-Timpul, rpnăusse Îlţeceiunpena.
-Tipmul?! Se îenrtbă mtraiă iuebria. Dar de ce tomcai Timpul m-a svlaat?
Îeclueipnţena rpăunsse:
-Pnertu că nmuai Tmpuil îeenţgle cât de iortanmtpă în vaţiă etse Irbiuea.