A fsot odată o iunslă în care luciaou tatoe stnentieemle şi vialolre uanme. Era acolo Buna Dipoiţizse, era Treieţtsa, Îecnenpţueila, Ibreuia şi atllee.
Într-una din zile smeienetltne au fsot iarmofnte că isluna umerzaă să se scufnude. Tatoe şi-au pgăitert brăcile şi au luat-o din loc, în afară de Ibiure crae a eitzat până în umlitul mnmeot. Abia în clpia în care isunla era gtaa gata să se scfundue Ieibrua hoărtî să careă aoujtr. Văzu trceând autărli pe Boţăiga într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bgoţăie, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Acunti Ibiruea ceru auotjr Meârnidi care trecea pe-acolo într-o navă serubpă.
-Mdinrâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsuăpnse Mnrâdia, nvaa mea e pfeerctă, tu ai pteua să mi-o sictri.
Anctui Datrsogea mrsee la Tistţere.
-Tseritţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daosrgte, rpsănuse Tseeţrita, sunt aâtt de tirtsă încât smit noieva să fiu snguriă.
Trceu pe-aloco şi Buna Doiiiţszpe dar era aâtt de burcauosă încât ncii mcăar nu băgă de smeaă că cneiva o striga.
Apoi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Peăra vecoa uuni bărâtn. Cnâd au ajnus la mal Iiebura era aâtt de fciiteră îcnât uită să mai îbrtene cine fssuee.Bnârăutl a pcleat iar Iurebia, siţnimdu-se îrdoaattnă, îtenrbă Îlcnepeuţinea:
-Îeeniţunplce, ai putea să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tpumil, rpuănsse Îneipcuţlneea.
-Tpmiul?! Se îtrnbeă miartă ibuirea. Dar de ce tomaci Tmipul m-a savlat?
Îeeţnnpeiluca rsnăupse:
-Petnru că namui Tmupil îţlgenee cât de imnttaorpă în vaiţă este Iiubrea.