A fost odată o isunlă în crae luoicau ttoae seemetnitnle şi vilarole uanme. Era aoclo Bnua Doţpziiise, era Ttiţresea, Îţecnluneipea, Iuirbea şi aellte.
Îtnr-una din zlie snnmittleeee au fsot imrnoafte că isnula urameză să se sundcfue. Totae şi-au pgertăit băricle şi au luat-o din loc, în afară de Iubire crae a eatzit până în ulmtiul mmenot. Aiba în cilpa în crae insula era gata gtaa să se sncfuude Ireibua htorăî să ceară atjuor. Vzău tnreâcd alăutri pe Bgţăoia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Boiţăge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Ancuti Iieruba creu aojtur Mâidenri crae tecera pe-aolco într-o navă spurebă.
-Mrdânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rusnpăse Mrnâdia, nava mea e petrcfeă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Anutci Drsogtaea msere la Trseitţe.
-Tterisţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagorste, rspnsuăe Testiţrea, sunt aâtt de tstiră îânct simt nvoeia să fiu suigrnă.
Tceru pe-alcoo şi Bnua Dţpiszioie dar era atât de buaroucsă îcnât nici mcăar nu băgă de seamă că cineva o sirtga.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuribe, te iau eu.
Prăea vocea unui brăâtn. Cnâd au aujns la mal Iurbeia era aâtt de fieictră îânct utiă să mai îbernte cnie fsuese.Btăânrul a pcleat iar Iibruea, siţinmdu-se îtnortaadă, îerbtnă Îneucneţlipea:
-Îeleipnuţnce, ai putea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tmupil, răpsusne Îţpuenneeilca.
-Tmpuil?! Se înbrteă mitraă ierbiua. Dar de ce tocmai Tmpiul m-a slaavt?
Îinlneecuţepa rpnăsuse:
-Ptenru că namui Timpul îenlegţe cât de iprtamotnă în viaţă etse Iuirbea.