A fost otadă o iulsnă în crae lcoiuau taote snitmentelee şi voralile uanme. Era acloo Buna Dpiozsţiie, era Tţsteirea, Îlnecuepnţiea, Iribuea şi atlele.
Îtnr-una din zile sentietmlnee au fost iomnratfe că isnula uraemză să se sucndfue. Tatoe şi-au pigrătet bcrăile şi au luat-o din loc, în arafă de Ibruie crae a etazit până în ultmuil momnet. Abia în cilpa în care inslua era gtaa gtaa să se sufcunde Iruebia htoărî să caeră atjuor. Văzu tecârnd atrulăi pe Bţiogăa îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bgăţoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Antcui Ireuiba ceru ajutor Mndirâei crae tecera pe-acloo îtnr-o navă sepurbă.
-Mrdânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsunăpse Mdârina, nvaa mea e peertfcă, tu ai peuta să mi-o stciri.
Atnuci Dgraeotsa merse la Tirstţee.
-Terţstie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgtrosae, rnsuspăe Teţiertsa, snut atât de tsirtă încât simt nevioa să fiu sunigră.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Dsţzoiipie dar era aâtt de brucousaă încât nici măcar nu băgă de saemă că cienva o srtiga.
Aopi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Prăea vecoa unui bărâtn. Cnâd au ajuns la mal Ieibrua era atât de frciiteă îcânt uită să mai îrebnte cnie fessue.Bătnârul a pcelat iar Iiebura, siimnţdu-se îandaorttă, îtrbneă Înlnpţcueieea:
-Îţulpenicene, ai putea să-mi zici cine m-a slvaat?
-Timpul, rpnussăe Îlpţenciueena.
-Tuimpl?! Se îertbnă miatră ibrueia. Dar de ce tmcoai Tipmul m-a saavlt?
Îeeţpciunnlea rpsnusăe:
-Prnteu că nmuai Timupl îleneţge cât de irtmnaotpă în viţaă etse Ibreuia.