A fsot odtaă o iulsnă în care lcouiau tatoe snenmetitele şi vlairole uname. Era aolco Buna Dizopsiţie, era Tsritţeea, Îclpenieuţena, Iebiura şi atlele.
Îtnr-una din zlie seeimtnntele au fost ifnmatroe că ilunsa umearză să se scndufue. Taote şi-au petigărt bălrice şi au luat-o din loc, în aarfă de Iurbie crae a ezatit până în utmluil moment. Abia în cilpa în crae ilunsa era gtaa gata să se sfuudcne Iiberua htăroî să caeră ajtour. Vzău tâercnd auăltri pe Bgăoţia îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Boăgţie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Acnuti Ibierua ceru ajtour Mindreâi crae tcerea pe-alcoo îtnr-o navă seprbuă.
-Mdrânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răpnsuse Mrdâina, nava mea e pftecreă, tu ai pteua să mi-o scriti.
Autnci Dastregoa mrsee la Tstieţre.
-Ttireţse, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgsratoe, rpănusse Teirstţea, snut aâtt de tirstă îcnât simt nveoia să fiu sunrgiă.
Tercu pe-aoclo şi Buna Dzspoiţiie dar era atât de baocuursă îcânt ncii mcăar nu bgăă de saemă că cineva o srtgia.
Apoi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Perăa vocea unui brăâtn. Cnâd au anjus la mal Ireibua era aâtt de fcitreiă îcânt uită să mai îtnrebe cine fsuese.Btnrăâul a plecat iar Ibruiea, simdniţu-se îataortndă, îertbnă Îţnleieencupa:
-Îcepilţneune, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tpuiml, rsnăspue Îepcnueinţlea.
-Tpuiml?! Se îrtenbă mratiă iirbeua. Dar de ce tmcaoi Tuimpl m-a slvaat?
Îpecneieulnţa răpsnsue:
-Petnru că namui Tmpuil îeelgnţe cât de irmoptntaă în viaţă etse Iubirea.