A fsot oatdă o isunlă în crae liucoau tatoe seinmtneetle şi vlrloiae uanme. Era acloo Buna Diţozisipe, era Tsţetiera, Înpecelnţieua, Ibiruea şi aeltle.
Îtnr-una din zlie slmttenienee au fsot ifmranote că inusla ueamzră să se sucdnfue. Totae şi-au pgeătrit bcliăre şi au luat-o din loc, în aarfă de Iurbie care a eiztat pnâă în umtulil mneomt. Abia în cilpa în crae isulna era gata gata să se sfcuunde Ieriuba hăotrî să ceraă autjor. Văzu tercând autrlăi pe Boţăiga îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Boiţăge, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi penrtu tine.
Autnci Iuibrea creu atjuor Mdârneii crae teecra pe-aolco într-o nvaă suprebă.
-Mâidrne, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, runsăspe Mrdâina, nava mea e ptercefă, tu ai ptuea să mi-o sctrii.
Auncti Dsoagtrea merse la Tisterţe.
-Teţrstie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogrstae, rusnăpse Tiretţesa, sunt aâtt de tisrtă înâct smit niovea să fiu sgrinuă.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dspţziioie dar era atât de bruaoscuă îcnât ncii maăcr nu bgăă de saemă că cnieva o sirtga.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Irbuie, te iau eu.
Perăa vcoea unui brtâăn. Cnâd au aunjs la mal Iribuea era aâtt de fcrieită încât utiă să mai îrtnebe cine feusse.Btunârăl a pcealt iar Ibiruea, sţnidimu-se îtrnadoată, îtrenbă Îeţunlpneecia:
-Înuepcelnţie, ai petua să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpimul, rsuănpse Îeniţeenucpla.
-Tipuml?! Se îentrbă miatră irebuia. Dar de ce tcoami Tpimul m-a savalt?
Îueeţlcnnipea rnssăpue:
-Pentru că namui Tmpiul îleenţge cât de iptotamnră în vţiaă etse Iuirbea.