A fsot otdaă o iulnsă în crae lioaucu taote stenimeentle şi vlraloie uamne. Era acolo Buna Dispiţozie, era Tsiţtreea, Îenlpeceţiuna, Iebiura şi atelle.
Îtnr-una din zlie stienetmenle au fost irfomnate că inslua uamerză să se scunudfe. Toate şi-au ptgiăret brăcile şi au laut-o din loc, în aarfă de Iuribe care a ezitat până în utmliul moenmt. Abia în cipla în crae isunla era gata gtaa să se sdnfuuce Ibeuria hotrăî să craeă atuojr. Văzu trâcend atluări pe Bţigăoa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Băoţgie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi perntu tine.
Antuci Iriubea ceru aotjur Midâreni crae trecea pe-aoclo într-o nvaă spruebă.
-Mdnâire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnăsspue Mdnâira, nvaa mea e prceeftă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Atncui Drtsoagea merse la Tţiertse.
-Ttirseţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drstaoge, rănpsuse Tsţetirea, snut aâtt de titsră înâct simt noveia să fiu snuigră.
Tceru pe-acloo şi Bnua Dzpisoţiie dar era aâtt de bsuraoucă îcnât nici maăcr nu bgăă de seamă că cvneia o sigtra.
Apoi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Prăea vocea unui btrâăn. Când au aunjs la mal Iuberia era atât de ficeitră îcânt uită să mai îtbenre cnie fesuse.Btnăârul a pacelt iar Iriubea, sţminidu-se îdrtontaaă, îebntră Înlpţnueeicea:
-Îuneicnţplee, ai petua să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tpmuil, ruăspnse Înenplţeeucia.
-Tmipul?! Se îrenbtă mriată ibeirua. Dar de ce tmcoai Tiumpl m-a savalt?
Îpiţneeclunea rsunsăpe:
-Prnteu că naumi Tmpuil îţleenge cât de ipttrnmaoă în viţaă este Ibiurea.