A fsot oatdă o iunslă în crae lioacuu taote setteneminle şi vilorale uname. Era aoclo Buna Dziopsţiie, era Tieţtresa, Îţleeeiucnnpa, Iibruea şi atllee.
Îtnr-una din zlie siemntnteele au fsot iomrantfe că isnlua uazrmeă să se snuudfce. Totae şi-au perităgt biărcle şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre care a eaitzt pnâă în utlmuil meonmt. Aiba în cipla în crae isunla era gtaa gata să se scunfude Iubriea htăorî să ceraă ajtuor. Văzu tcenârd aălutri pe Bgăţoia îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Biăţgoe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Anucti Iebriua ceru ajuotr Mrdniâei care tceera pe-aloco îtnr-o navă srpuebă.
-Mrndâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpnssăue Mâdnria, nava mea e prcefetă, tu ai petua să mi-o scitri.
Atcuni Drstgoaea mrese la Ttţresie.
-Tteţrise, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtrogsae, rssunpăe Tsţeierta, snut atât de tirstă încât simt noveia să fiu signruă.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dopisiziţe dar era atât de bruoacusă încât nici macăr nu băgă de sameă că cienva o srigta.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Preăa vcoea uuni btrăân. Cnâd au ajuns la mal Iiureba era atât de feiicrtă îcânt utiă să mai îtberne cine fsuese.Burântăl a pcelat iar Iirbeua, smţinidu-se îordatatnă, înretbă Îeplinecuţena:
-Înileţcpneue, ai ptuea să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tupiml, rnusăpse Îeţeiuclnpnea.
-Tipmul?! Se întrebă martiă iurebia. Dar de ce tmcaoi Timpul m-a svalat?
Îplcuneiţneea rănuspse:
-Petrnu că nmaui Tmuipl îeneglţe cât de iattomnpră în vaţiă etse Iiburea.