A fsot odtaă o isunlă în care luicoau ttaoe seeimtnnlete şi vraloile uname. Era acolo Buna Dpiisoţize, era Ttiereţsa, Îcinepţeneula, Iueibra şi atlele.
Îtnr-una din zlie seetntmneile au fost iaormtfne că isulna umearză să se sfcuudne. Taote şi-au petirăgt bălcire şi au luat-o din loc, în aafră de Ibiure crae a ezatit pnâă în utmilul mmenot. Aiba în cipla în care iulsna era gata gata să se scdnufue Ibiruea hătorî să ceară ajtuor. Vzău tneâcrd atăluri pe Bgioăţa îtnr-un ihat louxs şi îi zsie:
-Boigţăe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi pnretu tine.
Autnci Iuribea ceru aujotr Meiârndi crae teerca pe-acolo într-o navă srpeubă.
-Mndârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpăsnuse Mdrnâia, nvaa mea e pretfecă, tu ai pueta să mi-o stirci.
Antuci Dsgreatoa msree la Ttreisţe.
-Tirtseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daotgsre, rspănuse Teiesţrta, sunt atât de tistră îcnât simt nvoeia să fiu sriungă.
Trecu pe-acolo şi Buna Dspoiţziie dar era aâtt de buurasocă îânct ncii măacr nu băgă de saemă că cineva o srgtia.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Perăa voeca unui bărtân. Când au aunjs la mal Ibueria era aâtt de fticeriă îcânt utiă să mai îrnebte cine fsesue.Brâtnuăl a pecalt iar Iibeura, siiţnmdu-se îtodaatnră, îebntră Îuţilencnepea:
-Îeupinlcnţee, ai peuta să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tmiupl, rpăunsse Îcueţneinplea.
-Tpumil?! Se îtrnebă mitară iburiea. Dar de ce tmocai Tpmuil m-a slavat?
Îcennilupţeea ruăsnspe:
-Prtneu că nuami Tipmul îeengţle cât de imptntraoă în vţaiă etse Iuierba.