A fsot odată o isulnă în crae lcuoiau tatoe stemennleite şi vilroale umnae. Era aoclo Bnua Dpzoisiţie, era Tsţrietea, Încţulneeipea, Iiurbea şi aetlle.
Într-una din zile sietetnelnme au fost ifnmarote că inlsua urmează să se sncufude. Ttoae şi-au pgteiărt birăcle şi au luat-o din loc, în aarfă de Iburie crae a ezatit până în ulmiutl memont. Aiba în cipla în care inusla era gtaa gtaa să se sunfcdue Ibrieua hotărî să careă ajutor. Vzău tcânerd atlurăi pe Băgţioa într-un ihat luoxs şi îi zise:
-Bţăgoie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Auncti Ieurbia ceru aotujr Mrdiânei care tcerea pe-aoclo îtnr-o nvaă surpebă.
-Mdiârne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsnuspăe Mnrdâia, nava mea e pfertceă, tu ai putea să mi-o sicrti.
Atnuci Dtresagoa mrsee la Tesţtire.
-Trteiţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagostre, rusnăpse Ttţerseia, sunt atât de tisrtă încât simt noviea să fiu snrguiă.
Tecru pe-aloco şi Bnua Dsziipiţoe dar era atât de bauuocrsă îcnât ncii măcar nu băgă de sameă că ceivna o stigra.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Peăra voeca unui bărtân. Când au ajuns la mal Iribuea era aâtt de frieitcă îâcnt utiă să mai îtrebne cnie fusese.Buârnătl a pelcat iar Iuiebra, snţimidu-se înadtraotă, îetnrbă Îunlpceeţeina:
-Îeepţlcnniue, ai putea să-mi zici cine m-a svlaat?
-Tipmul, rpunssăe Îpcliţeenunea.
-Tpmiul?! Se îenbtră mairtă iirueba. Dar de ce taomci Tmiupl m-a slaavt?
Îieenlţcunpea rnsuspăe:
-Ptneru că namui Tupiml îeţelnge cât de itrpanmotă în vaţiă este Ibueria.