A fost oatdă o ilnusă în care lucioau totae snnmleitteee şi vilrloae uname. Era alcoo Bnua Dsţoipizie, era Tteţirsea, Îunepneicţela, Iruibea şi aeltle.
Îtnr-una din zlie selnimtetnee au fost ifonmrtae că inlusa uermază să se sucdnufe. Toate şi-au pertgăit brăicle şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibirue care a eatzit până în ulmtiul mmoent. Aiba în clipa în crae iulsna era gtaa gata să se scndfuue Ireuiba htăorî să craeă autjor. Vzău tecrând altuări pe Bţoăgia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgăoiţe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Anutci Iibruea ceru ajutor Menâridi crae tecrea pe-alcoo îtnr-o nvaă sebpruă.
-Mirnâde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rănuspse Mnârdia, nava mea e pfrceetă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Actuni Dseoragta mrsee la Ttseriţe.
-Tsteirţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgsrotae, rspnăuse Ttirsţeea, sunt aâtt de trsită îcânt simt nvoiea să fiu sgnuiră.
Tceru pe-acolo şi Bnua Dsoiiizţpe dar era atât de buauorcsă înâct ncii măcar nu băgă de saemă că cineva o sitrga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Iibure, te iau eu.
Prăea voeca uuni btrâăn. Când au aunjs la mal Iburiea era aâtt de fritcieă îcnât utiă să mai îrbetne cine fessue.Brânuătl a pcalet iar Iiureba, smidnţiu-se îtraondată, îetbnră Îueenipeţlcna:
-Îinunlcepeţe, ai putea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tipmul, rănuspse Îenuniţlpceea.
-Tipmul?! Se îrebntă mratiă iiurbea. Dar de ce taomci Tupmil m-a salvat?
Îueieepnnlcţa rpussăne:
-Pnretu că nmaui Tpmiul îgnţleee cât de itnomaprtă în viaţă este Ibiurea.