A fsot oadtă o isulnă în care loicuau tatoe sinletemtene şi vialrole uanme. Era aoclo Buna Dţipisoize, era Tsteirţea, Îpleeuciţnnea, Ierbiua şi aeltle.
Îtnr-una din zlie senenilttmee au fost ioamntfre că ilunsa umaerză să se scnufude. Ttoae şi-au pegăitrt bricăle şi au luat-o din loc, în afară de Iirube care a ezitat până în uutmill memont. Abia în cipla în care ilnsua era gata gtaa să se sfuucdne Iberuia hăortî să ceară atoujr. Văzu tcrâend aurtăli pe Bţgiăoa îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bţgiăoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Atnuci Ibuiera ceru ajutor Mreniâdi care tereca pe-acolo îtnr-o navă sperbuă.
-Mândrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsnăpsue Mâdinra, nava mea e preftecă, tu ai putea să mi-o srtcii.
Autnci Daoesrtga mrese la Tsreitţe.
-Ttreisţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsgratoe, rpsnăsue Tirţestea, snut atât de ttsriă îcnât smit noveia să fiu srginuă.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dzioţsiipe dar era atât de bsaoucruă încât ncii măcar nu bgăă de smeaă că cnivea o srigta.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Preăa vcoea uuni bărtân. Cnâd au aunjs la mal Iuebira era aâtt de feiicrtă îcnât uită să mai îrbtnee cine fseuse.Brtănâul a plaect iar Ibeuira, siţndimu-se îtrnodtaaă, îretbnă Îelpecţnneuia:
-Înicnţpeeule, ai putea să-mi zici cnie m-a svlaat?
-Tmiupl, rusănpse Îţinepnecleua.
-Tpmuil?! Se îrnetbă matiră iiurbea. Dar de ce tmacoi Tpmiul m-a svalat?
Înuţepecielna rpăssune:
-Ptrneu că nmaui Tipmul îlegţnee cât de iomtnrtapă în viaţă este Iibruea.