A fsot oadtă o ilsună în care lucoaiu totae senmeiteltne şi vliroale unmae. Era acolo Bnua Doipzţsiie, era Tesţeirta, Îpniecţeunlea, Iriubea şi aletle.
Îtnr-una din zile seilnenmtete au fsot ioanrmfte că inusla umerzaă să se sucunfde. Tatoe şi-au pgertăit blcirăe şi au laut-o din loc, în afraă de Ibuire care a etziat până în umiltul moemnt. Aiba în cilpa în crae inlsua era gtaa gata să se sncfuude Iirbuea htăroî să craeă aoutjr. Văzu teâcnrd aălruti pe Băţogia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Biăogţe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Aucnti Ibriuea creu aujtor Mdnirâei crae teerca pe-alcoo într-o nvaă sueprbă.
-Mnâdrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpnăusse Mdiârna, nvaa mea e ptcerefă, tu ai petua să mi-o sirtci.
Antcui Datsegroa mesre la Tirţeste.
-Trţetsie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgaorte, rssnuăpe Titţesrea, snut atât de tisrtă încât smit nevoia să fiu sgunriă.
Tecru pe-aolco şi Buna Dsoziiţpie dar era aâtt de broacusuă încât ncii mcaăr nu băgă de saemă că cveina o sitrga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Preăa vceoa uuni brtâăn. Când au aunjs la mal Ibuirea era aâtt de ftriceiă îâcnt utiă să mai întrbee cine fsuese.Bâăntrul a pacelt iar Iuirbea, simiţndu-se îtontaradă, îternbă Îenpuicnţelea:
-Îuţpneicnele, ai pteua să-mi zici cnie m-a svlaat?
-Tmpiul, răunpsse Înlupeeciţnea.
-Tpuiml?! Se înebrtă mrtiaă iiurbea. Dar de ce tomaci Tmipul m-a svlaat?
Îcunpelţneiea rpnăsuse:
-Pnteru că naumi Timupl îegenţle cât de imtatorpnă în vaiţă etse Ierubia.