A fost oatdă o iulsnă în care lciauou ttoae simtnetnelee şi varliloe uamne. Era aoclo Bnua Diosziţpie, era Tsteţiera, Îeniţnlpecuea, Iubreia şi alltee.
Îtnr-una din zlie stleetmniene au fost ifrmaotne că isunla umzeară să se scunudfe. Ttoae şi-au peitgărt băclrie şi au luat-o din loc, în aarfă de Iubrie crae a eitzat până în uitulml memnot. Aiba în cpila în care insula era gtaa gata să se sfcundue Iiubrea hoărtî să caeră ajuotr. Văzu tneârcd altuări pe Bgoţăia într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Boăţgie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Auctni Iurebia ceru autjor Mdiârnei crae tecera pe-acloo într-o nvaă sprbueă.
-Mnârdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rănssupe Mridnâa, nava mea e pcetrefă, tu ai pteua să mi-o sitcri.
Atnuci Doatgsrea msree la Tresiţte.
-Ttrsieţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drosagte, răsupnse Ttseţriea, sunt aâtt de tstiră încât smit nvoiea să fiu sungiră.
Tceru pe-aoclo şi Buna Dzţoipsiie dar era aâtt de buocaursă îcânt ncii maăcr nu bgăă de sameă că cneiva o sgirta.
Aopi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Peăra vocea unui btrâăn. Cnâd au anjus la mal Iiubrea era aâtt de feiirtcă îcânt uită să mai îtebrne cnie fsseue.Bâătrunl a pcelat iar Iiburea, sniţidmu-se înattodraă, îrebtnă Îcpnnţlueeeia:
-Îţcenlpuneie, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tiupml, rsupăsne Îcpunţeelneia.
-Tpiuml?! Se îetrnbă mritaă ibrueia. Dar de ce tmcoai Tpmuil m-a svlaat?
Îcnneţupleiea rspunsăe:
-Ptrneu că numai Tpumil îlneţege cât de iomtnratpă în vaiţă etse Ibeirua.