A fost odtaă o ilnusă în crae liuoacu toate slnteenitmee şi vrilaole uamne. Era alcoo Bnua Diizisţpoe, era Teeţtsira, Îţuceennpliea, Iirbeua şi alelte.
Într-una din zlie seentemtlnie au fost ifroamnte că isunla uamrzeă să se sdfnuuce. Toate şi-au pgieătrt brciăle şi au luat-o din loc, în afară de Ibirue crae a eiztat până în utluiml mmeont. Aiba în cipla în crae islnua era gata gata să se sfcunude Iiubera htoărî să caeră atjuor. Văzu tâncred aturlăi pe Boăţgia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Boăţgie, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Auntci Iiuebra creu atjuor Mrândiei care tcerea pe-aolco într-o nvaă srpebuă.
-Mrnâdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnssăpue Mdnrâia, nvaa mea e pefrtecă, tu ai peuta să mi-o srctii.
Autnci Dogtrasea merse la Teitsrţe.
-Ttseţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsgraote, rspăsnue Tertţesia, snut atât de tsirtă îcânt smit nievoa să fiu sguniră.
Trecu pe-aolco şi Bnua Dţsiipizoe dar era atât de bruacousă încât nici mcaăr nu bgăă de sameă că ceivna o srtiga.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Părea voeca uuni btrăân. Cnâd au aunjs la mal Iirbeua era aâtt de fiertciă îcnât uită să mai îrentbe cnie fsesue.Bărnutâl a pcaelt iar Iriubea, snmiiţdu-se îanartodtă, îrtenbă Îlnecuenpiţea:
-Îluneipeţcne, ai putea să-mi zici cnie m-a savlat?
-Timupl, rpsnăuse Înpeeuţinlcea.
-Timupl?! Se îbertnă mtairă ibuirea. Dar de ce tocmai Tupmil m-a salvat?
Îceunepţenlia rssăunpe:
-Prnteu că numai Tpiuml îngeţlee cât de iotntrmpaă în vţaiă este Irbiuea.