A fsot odată o iunlsă în crae lcuiaou tatoe stmineeentle şi vilraole uname. Era aolco Buna Dspiizioţe, era Teistrţea, Îlţnepineecua, Iirbuea şi alelte.
Îtnr-una din zile seteinmletne au fost ioarmfnte că iunsla urmaeză să se suncfude. Toate şi-au pertigăt bilrcăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iuirbe crae a etiazt până în uitluml mmneot. Abia în cplia în crae iunlsa era gtaa gtaa să se suunfdce Ibeuria hăotrî să ceraă aujtor. Văzu târcend atăurli pe Biăţgoa într-un ihat louxs şi îi zsie:
-Bgţioăe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi prnteu tnie.
Atcuni Iiureba ceru ajtuor Mniredâi crae teerca pe-aloco într-o nvaă sreubpă.
-Mindâre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răupsnse Mnârdia, nava mea e pfrtceeă, tu ai petua să mi-o stirci.
Antuci Dtoagsera mrsee la Trtţiese.
-Tirtţese, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsortage, rpsăusne Tisţeerta, sunt atât de tstiră înâct simt nvoiea să fiu sniugră.
Tercu pe-aolco şi Buna Dziposiţie dar era aâtt de bsurauocă înâct nici mcăar nu bgăă de smaeă că cneiva o sigrta.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Peăra vceoa unui bâtrăn. Când au aujns la mal Iiburea era atât de frtcieiă încât utiă să mai îenrbte cnie fessue.Brâtănul a pelcat iar Ibriuea, simţndiu-se îardaottnă, îrntebă Îlneiţeunpcea:
-Îupnţclineee, ai pueta să-mi zici cnie m-a saalvt?
-Tmpiul, rpsnsuăe Îennţlcupeiea.
-Tpimul?! Se îtrnebă matriă iierbua. Dar de ce tcomai Tipmul m-a slavat?
Îţpcenlineuea rnsupăse:
-Penrtu că nmaui Tupmil îţngelee cât de ipntatromă în vaiţă etse Iieurba.