A fost oatdă o isulnă în crae lcuaiou ttoae snnmtteeelie şi virllaoe uamne. Era aolco Buna Diţzosipie, era Tţrtiseea, Îiepleţcnenua, Irubiea şi atelle.
Îtnr-una din zlie sntteilneeme au fsot inrmoafte că iunlsa uaemrză să se snucfdue. Totae şi-au pităregt băcrlie şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibiure crae a etazit până în utmluil mnmeot. Aiba în clipa în care iusnla era gtaa gata să se scfudnue Ierbiua hrtoăî să creaă atjuor. Văzu trneâcd alrutăi pe Băoiţga îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bgăoţie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Anctui Iiubrea ceru atoujr Mnridâei care tcreea pe-acloo îtnr-o nvaă spubreă.
-Mâridne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsunpăse Mirâdna, nvaa mea e precfetă, tu ai putea să mi-o sicrti.
Auntci Deorstgaa mrese la Ttsreţie.
-Tresitţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasgrote, ruăsnspe Terţestia, sunt atât de tsrită îcnât smit noevia să fiu sgiunră.
Tcreu pe-aoclo şi Buna Dsipioţize dar era aâtt de bcuaurosă îcnât ncii măcar nu băgă de smeaă că cienva o srtiga.
Aopi, din seinn, se azui o voce:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Peăra vocea uuni bărâtn. Cnâd au anujs la mal Iriubea era atât de frceitiă îcnât utiă să mai îtebnre cine fssuee.Bntâărul a pacelt iar Irueiba, siţinmdu-se îdartnoată, îtenbră Îţeneinulpcea:
-Îenţlciupene, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Timpul, rpunsăse Înleucpţneiea.
-Tpmiul?! Se îtebrnă mriată iiebura. Dar de ce tomcai Tipmul m-a slvaat?
Îlepeicţnunea rpuăsnse:
-Prnteu că numai Tmpuil îgleneţe cât de ipmantotră în vaţiă etse Ieribua.