A fost otadă o iunslă în care lioucau toate siteenmntele şi voaillre uname. Era acolo Bnua Dsziiţoipe, era Ttiserţea, Îielnncupţeea, Iiuebra şi atelle.
Într-una din zile smeitnteenle au fost imtnroafe că isnula uearmză să se sfuucdne. Totae şi-au piărtegt băilrce şi au laut-o din loc, în aafră de Iiubre care a etizat pnâă în uitumll momnet. Aiba în clpia în crae inusla era gtaa gata să se sunufcde Irbiuea htrăoî să caeră aujtor. Văzu teâcnrd aătluri pe Biţăgoa într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băogţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Acutni Ibeirua creu aujtor Merniâdi care treeca pe-aloco îtnr-o nvaă sebrpuă.
-Mindrâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rspsnuăe Miâdrna, nvaa mea e pfecrteă, tu ai pteua să mi-o sitrci.
Auncti Dagoetrsa mrese la Teirtsţe.
-Testţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosagrte, rnpusăse Tiţestrea, snut atât de tstiră înâct smit noevia să fiu snigruă.
Tcreu pe-acloo şi Buna Dpoţziisie dar era aâtt de bauosucră îcnât nici maăcr nu bgăă de sameă că cevnia o stigra.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Păera vceoa uuni bâtărn. Când au aunjs la mal Iiberua era aâtt de freicită îcânt uită să mai îrnetbe cine feusse.Bărtânul a pelcat iar Ibriuea, smiinţdu-se îtodtraană, îtrebnă Îepiclneuneţa:
-Îliţunpceene, ai putea să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tipmul, rspusnăe Îecuielpţnnea.
-Tpmiul?! Se îternbă mirată iuberia. Dar de ce tcomai Tmupil m-a svlaat?
Îeuelnţcepnia răsunpse:
-Pnretu că nmuai Tpiuml îgeţnlee cât de iaptronmtă în vaţiă etse Iriebua.