A fost otadă o iunslă în care liacuou taote steemtilnene şi villaore uanme. Era acolo Buna Dpioziţsie, era Trtţieesa, Înpeliecuţena, Iuribea şi alelte.
Într-una din zlie smttnieeelne au fost ioramnfte că isulna uearmză să se sufcdnue. Taote şi-au pegătirt brciăle şi au luat-o din loc, în arfaă de Iirbue care a eitzat pnâă în ulimtul mmoent. Abia în cpila în crae insula era gata gata să se sufnduce Irbeuia hrăotî să ceară ajotur. Văzu trcâend aultări pe Boăiţga într-un ihat louxs şi îi zsie:
-Bţgioăe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa plniă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Auntci Ibiruea ceru ajtour Mrâiedni crae tcreea pe-acloo într-o navă speurbă.
-Mnrâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruăsnspe Mirânda, nava mea e pefretcă, tu ai pteua să mi-o sicrti.
Acutni Doraetsga merse la Tsretţie.
-Teitsrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Datrosge, răpusnse Tetrsţeia, sunt aâtt de tsirtă îcânt smit noieva să fiu sgiurnă.
Trceu pe-alcoo şi Buna Dopisţizie dar era atât de bucaurosă îâcnt ncii mcăar nu bgăă de seamă că ceniva o stgria.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Părea voeca unui bârătn. Cnâd au aujns la mal Irieuba era aâtt de fectriiă îcânt utiă să mai îtrebne cnie fsesue.Buărântl a pclaet iar Iiureba, snidmţiu-se îtardoantă, îentrbă Înecpeulţneia:
-Îeţnclpeuine, ai pteua să-mi zici cnie m-a svlaat?
-Tmiupl, rusnpsăe Îţenepunilcea.
-Tpuiml?! Se îbertnă mirtaă ieiubra. Dar de ce tacmoi Tmpiul m-a svaalt?
Îilpeunţencea rpăsunse:
-Pertnu că nuami Tmipul îelgţene cât de ianpotrmtă în viţaă etse Ireibua.