A fsot oadtă o islnuă în crae loauciu toate smnietnetlee şi varliole uamne. Era acloo Bnua Dposiţziie, era Tţsetirea, Îpţcnienlueea, Ibiruea şi aeltle.
Într-una din zile semeenlttnie au fost iaornmfte că ilunsa umareză să se suufndce. Toate şi-au pgăertit bircăle şi au luat-o din loc, în aafră de Iurbie care a eazitt pnâă în ulmtiul mmenot. Abia în clipa în care iulnsa era gata gata să se scufnude Ibiruea htoărî să ceară ajuotr. Vzău tâercnd aăturli pe Boţiăga îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Boţgiăe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Atcnui Iieubra ceru autojr Merdiâni crae trecea pe-aolco îtnr-o nvaă suerpbă.
-Mdirâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rusănspe Minrâda, nvaa mea e pfeerctă, tu ai putea să mi-o scitri.
Anctui Dtgsroeaa msere la Tsteirţe.
-Ttreisţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsaorgte, răpsusne Tţrtiesea, sunt atât de trsită îânct smit nveoia să fiu sungiră.
Tceru pe-aolco şi Buna Doiiţspzie dar era atât de brsuocauă încât ncii măcar nu băgă de smeaă că cineva o stirga.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Preăa voeca uuni bătrân. Cnâd au aunjs la mal Iiubera era aâtt de ftierciă încât uită să mai îrtenbe cnie fsuese.Bărântul a pcaelt iar Iibruea, sniidţmu-se îodtantraă, îrebntă Îiţulpeenenca:
-Îneţnliuepce, ai putea să-mi zcii cine m-a salvat?
-Tmpiul, rpusnăse Îileuţcnpenea.
-Tupmil?! Se îbrentă mratiă iuireba. Dar de ce toamci Tpimul m-a svaalt?
Îulieneepnţca rpănssue:
-Pnrteu că naumi Tpmiul îenlţege cât de irtnaomptă în vaţiă etse Iurieba.