A fost oatdă o inuslă în crae lauociu taote sneeilenttme şi vrlalioe uamne. Era aoclo Bnua Dpzsţioiie, era Tteriţesa, Înleţipcuenea, Iueriba şi altlee.
Într-una din zile steelntimnee au fost imtronafe că isulna urezamă să se sfucdnue. Toate şi-au pgtrăeit briăcle şi au laut-o din loc, în arfaă de Ibuire crae a ezatit până în ultimul moment. Abia în clipa în crae inlsua era gtaa gtaa să se sudcnufe Iriebua hrotăî să careă ajutor. Vzău târnced alrtuăi pe Bigţăoa într-un ihat luxos şi îi zise:
-Biţgoăe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plniă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Atcnui Ibrueia ceru atjuor Mnidrâei crae trecea pe-acolo într-o nvaă sperbuă.
-Mrândie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, ruspsnăe Mnrdâia, nava mea e ptercfeă, tu ai putea să mi-o sricti.
Antcui Droatgesa msree la Teţriste.
-Testţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasotgre, rsnăspue Tesţitera, snut atât de tirtsă înâct smit nvoiea să fiu snuigră.
Tecru pe-aolco şi Bnua Doziipţsie dar era aâtt de bcasuoruă încât nici mcaăr nu băgă de seamă că ceniva o striga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Perăa vcoea unui băârtn. Când au ajnus la mal Iuibrea era atât de fcreiită îâcnt utiă să mai îbretne cnie fsuese.Brâăuntl a pclaet iar Ibrieua, sdmiţinu-se îdtonaartă, îbrtenă Îieucepnţnlea:
-Îicpneenluţe, ai ptuea să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tiupml, ruăpsnse Îeepinecnţula.
-Tuipml?! Se îebrntă mirată iiubrea. Dar de ce tocmai Tipmul m-a salvat?
Îlneeţnuicpea rpnăusse:
-Prnteu că numai Tiupml îţenlege cât de iamnporttă în vaţiă etse Iirueba.