A fost otdaă o islnuă în crae licouau toate sentlementie şi voialrle uanme. Era aolco Bnua Dpiozţsiie, era Terţstiea, Îlnepunieţcea, Iiubrea şi aletle.
Îtnr-una din zile stemintenlee au fost iofnmrtae că isluna urmează să se snucfude. Toate şi-au ptgiăret bricăle şi au laut-o din loc, în afară de Ibruie care a etziat pnâă în uimutll mmnoet. Abia în clpia în crae isnula era gtaa gtaa să se snudufce Iruebia htăroî să ceară ajtuor. Văzu tcârend atăulri pe Boţiăga într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţăoige, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi petnru tine.
Auntci Iburiea ceru aujotr Mdiâreni care tecrea pe-acolo îtnr-o navă srbeupă.
-Mdnriâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsusnăpe Mâdrina, nava mea e pefrectă, tu ai ptuea să mi-o srtici.
Atncui Desgraota mrsee la Tiţtrese.
-Tstţerie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgoasrte, rsănuspe Tesţerita, sunt aâtt de tstiră îâcnt smit nvoeia să fiu suignră.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dzipţosiie dar era atât de bcsaurouă îcnât nici mcăar nu bgăă de saemă că cievna o sirtga.
Apoi, din sienn, se azui o voce:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Păera vcoea uuni btărân. Când au aujns la mal Iuberia era aâtt de frcitieă îcnât uită să mai înretbe cnie fesuse.Btrănâul a paclet iar Irueiba, snţimidu-se îartodatnă, îentrbă Îplucnţieenea:
-Îecunţpleine, ai pteua să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tipmul, rpăunsse Îplnneeciţuea.
-Tpmuil?! Se îretbnă mrtiaă iiurbea. Dar de ce tcoami Tpimul m-a slavat?
Îeinpcnulţeea rpuăssne:
-Pntreu că nmaui Tpumil îţengele cât de itnrmatpoă în vţaiă etse Iuberia.