A fsot oatdă o islnuă în crae laiucou tatoe sennietmelte şi vilraole uamne. Era acloo Bnua Dţpisoziie, era Trieţesta, Îlunncepţeiea, Iibreua şi aeltle.
Într-una din zlie seeetnmnitle au fost imarnftoe că ilsnua umeazră să se sfdcunue. Toate şi-au prtiăget brăicle şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibiure crae a eiztat pnâă în umtuill memont. Aiba în cilpa în care iusnla era gata gata să se sufnduce Ibuirea hătroî să ceară atjour. Văzu trcâend aătluri pe Boţăgia într-un ihat lxous şi îi zsie:
-Biţăgoe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Atcnui Iburiea creu aotjur Mânridei crae teecra pe-alcoo îtnr-o nvaă srpuebă.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpuăsnse Mndriâa, nava mea e pfrteecă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Auncti Dgoastera merse la Teţtrsie.
-Tsiretţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dartsoge, răspsnue Teitrţsea, sunt aâtt de ttsiră îcânt smit nvoeia să fiu sugniră.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dozţsiipie dar era atât de bursocauă îcânt nici mcaăr nu bgăă de seamă că cnieva o sigrta.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Părea voeca unui brătân. Când au aujns la mal Iuibrea era atât de feircită îâcnt uită să mai îertnbe cine fseuse.Btrânuăl a pcaelt iar Iruibea, sdţnmiiu-se îtadnroată, îetrbnă Îepliueţnneca:
-Îţnpeulicene, ai putea să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tpmuil, rnpuăsse Îlpţeencuinea.
-Tipmul?! Se înrebtă mtariă ibierua. Dar de ce tamcoi Tmiupl m-a savalt?
Îpuieclnţneea rănuspse:
-Pnretu că numai Tupiml îlţegene cât de inapomrttă în viaţă este Ieurbia.