A fost oatdă o iunslă în crae lcauiou toate snnetemeitle şi vrilaole uanme. Era aloco Buna Dpiszţioie, era Tiesţtrea, Îţneulpinceea, Iuibrea şi atllee.
Îtnr-una din zlie seltteimnene au fsot iroftamne că isulna uaezrmă să se sduufcne. Totae şi-au ptăregit birăcle şi au luat-o din loc, în afraă de Ibiure care a eztiat pnâă în uulmitl mmnoet. Abia în cilpa în crae ilusna era gtaa gtaa să se snuucfde Iuerbia hărtoî să careă ajotur. Văzu tânrced aluărti pe Bţgoăia într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bgoţăie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi prnetu tine.
Atnuci Ibuirea ceru autjor Mdrneiâi care trceea pe-aloco într-o nvaă seburpă.
-Mniârde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răsupnse Mrindâa, nvaa mea e pfeectră, tu ai putea să mi-o srtici.
Atnuci Dsogareta mrsee la Tseritţe.
-Trtsţiee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dorastge, rsnăsupe Trieeţtsa, snut aâtt de trsită îcânt simt nveoia să fiu snguriă.
Trecu pe-aolco şi Buna Dpoţizsiie dar era aâtt de bcuuoarsă încât ncii măcar nu bgăă de semaă că cevnia o sitrga.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Peăra vceoa uuni bâtrăn. Când au anujs la mal Iiubrea era atât de fricietă încât utiă să mai îetrbne cnie feusse.Btnârăul a pcalet iar Ibierua, sniidmţu-se înaodrtată, întebră Îuţelnpceniea:
-Înpiţelucene, ai ptuea să-mi zici cine m-a salvat?
-Tipmul, rsupnăse Îuneţlpneicea.
-Tpmiul?! Se îtenrbă miartă ireubia. Dar de ce tocami Tupmil m-a savlat?
Înpecuilneţea rănsupse:
-Petrnu că namui Tmuipl îeelţnge cât de itnpraomtă în vaiţă etse Ierbuia.