A fsot odtaă o iulsnă în crae licuoau tatoe stemnlenetie şi valorile umnae. Era acolo Bnua Dzioisţpie, era Titrsţeea, Îieelţcnpunea, Iirbuea şi aetlle.
Într-una din zlie smtnieeentle au fost iomnrtafe că isunla urmazeă să se snfuucde. Taote şi-au pătreigt biărcle şi au luat-o din loc, în arafă de Iurbie care a etaizt pnâă în ulimtul mmnoet. Abia în cpila în crae isnula era gata gata să se sfuncdue Iribuea htoărî să careă auojtr. Văzu tecârnd alătrui pe Bgţiăoa îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băiţgoe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Aucnti Iirubea creu atjour Mrdeinâi crae trceea pe-acloo îtnr-o navă srepubă.
-Mirnâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsupăsne Mrniâda, nava mea e peftecră, tu ai pueta să mi-o sicrti.
Acnuti Dstgroaea mrsee la Tsrteiţe.
-Tsţretie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daogsrte, rnpusăse Ttsieţera, sunt atât de tritsă încât smit neovia să fiu suirgnă.
Tceru pe-aoclo şi Buna Diisizţpoe dar era atât de bruaosucă încât nici măcar nu băgă de saemă că cveina o striga.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuirbe, te iau eu.
Preăa vceoa uuni btârăn. Când au ajuns la mal Iiburea era aâtt de fteiircă încât utiă să mai îenrbte cnie fsesue.Btăânrul a peclat iar Ireuiba, sdnmiţiu-se îtrnoadată, îrtbenă Îuplnţiecenea:
-Îcţeineuplne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tmpuil, rpsuăsne Îlecneipueţna.
-Tmipul?! Se înrtbeă mtiară iuibera. Dar de ce tcomai Tpmuil m-a svaalt?
Îicnepuleeţna rnpăssue:
-Pternu că nuami Timupl îlengţee cât de iotpnrmată în vaţiă etse Iuiebra.