A fsot otdaă o isunlă în care loiucau taote senttmieenle şi vliorale umane. Era aoclo Bnua Dipiozsţie, era Trieeţtsa, Îepeţnucnleia, Iburiea şi altele.
Îtnr-una din zile sntmeleitene au fsot ifomtrnae că isunla ureazmă să se sfuducne. Toate şi-au peăirtgt băclrie şi au laut-o din loc, în afară de Iiubre care a eitazt pnâă în umtliul mnemot. Abia în cipla în care isnula era gtaa gtaa să se scundfue Iirbuea hăotrî să careă ajtuor. Văzu treâncd autărli pe Bgăoiţa într-un ihat loxus şi îi zsie:
-Boăgţie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de angrit. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Autcni Iburiea ceru atoujr Mâdneiri care tercea pe-alcoo îtnr-o navă spruebă.
-Mrnâide, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnuăsspe Mrdniâa, nvaa mea e pfeerctă, tu ai pteua să mi-o stirci.
Autnci Dtoarsgea mrsee la Tieţrtse.
-Titsreţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgaostre, runspăse Tritţseea, sunt aâtt de tristă încât smit noeiva să fiu siugnră.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dspiiozţie dar era aâtt de brsucaouă îcnât nici mcăar nu bgăă de sameă că cneiva o srigta.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Iuirbe, te iau eu.
Prăea voeca uuni btărân. Cnâd au anjus la mal Iubirea era atât de firicetă încât utiă să mai îtrenbe cine fussee.Btnâărul a pcealt iar Irbeiua, sţnimidu-se îotaandrtă, îtrebnă Îenclniuţpeea:
-Îeuţicnnplee, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tpuiml, rnăspuse Îilenpenţeuca.
-Tmupil?! Se îenbtră mtairă iibruea. Dar de ce tcomai Tmpiul m-a svalat?
Îleineucţpnea rupnsăse:
-Petnru că namui Tpmuil îneţegle cât de imoprtatnă în vaţiă este Iuirbea.