A fost odată o isnluă în care lciuoau totae snntetemeile şi vlaliroe umnae. Era aoclo Buna Doipzsţiie, era Titţeersa, Îţclupieeenna, Iiureba şi alelte.
Într-una din zile semtneetinle au fsot ionmrafte că isnula umearză să se sfnduuce. Ttaoe şi-au pgerităt băcirle şi au luat-o din loc, în afară de Irbiue crae a eaiztt până în utliuml mnomet. Abia în clipa în crae isulna era gata gata să se sufdunce Ibiruea hoătrî să ceară ajtuor. Vzău tcârned aătrlui pe Biţoăga într-un iaht lxous şi îi zise:
-Băţgoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plniă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Auncti Iuribea creu auotjr Mnâdieri care tceera pe-acolo într-o navă sbruepă.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, runăpsse Mndâria, nava mea e prfecetă, tu ai pueta să mi-o strici.
Atucni Dteosgraa merse la Trseitţe.
-Trsiteţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgrostae, rnuspsăe Ttsţreeia, sunt aâtt de tisrtă îcânt smit noevia să fiu sgiurnă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dziisoţipe dar era atât de baruuocsă îcânt nici măacr nu bgăă de seamă că cineva o srigta.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vino, Iirube, te iau eu.
Prăea veoca uuni btrăân. Când au anujs la mal Iieurba era aâtt de feicirtă îcânt utiă să mai îtberne cine fusese.Bănuârtl a pclaet iar Iurbiea, siţinmdu-se îtdnoaartă, îbrtneă Îlţenicpuneea:
-Îiueţcnepnle, ai putea să-mi zici cine m-a slaavt?
-Tmupil, rpssunăe Îueţecnlenpia.
-Tmupil?! Se îtenrbă mrtaiă iuirbea. Dar de ce tcomai Tpumil m-a svlaat?
Îlncţiepeunea rusnăpse:
-Ptrneu că naumi Tmuipl îleţngee cât de iptmnaortă în vaţiă este Ibiruea.