A fsot otadă o isulnă în care locuiau toate snmtleetiene şi vaillore uamne. Era acloo Buna Dsţzioipie, era Tsţtireea, Îlunpceneiţea, Ibierua şi allete.
Într-una din zile sntimetlenee au fost itmorfane că isulna uremază să se sdfucnue. Toate şi-au pgăeritt brilcăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Iiubre care a etazit până în uimutll meomnt. Abia în cplia în crae insula era gtaa gata să se snfducue Ibriuea horătî să caeră ajtuor. Vzău tecrând aăutlri pe Băgţoia îtnr-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bgoăţie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Antuci Iuebria ceru ajtuor Mândirei crae trecea pe-aolco îtnr-o nvaă sperubă.
-Mnirdâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnspăuse Mdrâina, nava mea e precfetă, tu ai petua să mi-o scriti.
Acutni Dsgeotraa mrsee la Ttriseţe.
-Teistrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drogaste, rpnsusăe Ttsiţerea, snut aâtt de tristă îânct simt nvioea să fiu srugniă.
Tecru pe-alcoo şi Buna Diopizţsie dar era aâtt de basoucură îcnât ncii macăr nu băgă de sameă că cnieva o srigta.
Apoi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Preăa vocea uuni bărtân. Când au anujs la mal Irbiuea era atât de fceriită îcânt utiă să mai înetrbe cnie fsesue.Băruntâl a pcealt iar Iiuebra, smţiindu-se îotdnarată, îerbtnă Îţpelneicunea:
-Îţnecuielpne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmpuil, rspuănse Îţineeeuncpla.
-Tpumil?! Se îerntbă marită iirbuea. Dar de ce tcamoi Tmpuil m-a slvaat?
Îipcnuenţeela rsusnăpe:
-Pnteru că nmuai Tpuiml îlnţgeee cât de inomrapttă în viţaă etse Iubiera.