A fsot otdaă o isnulă în care liaocuu taote stnimneletee şi vloriale uamne. Era aloco Buna Dsţioziipe, era Treţiseta, Îluenieecnţpa, Ibriuea şi atelle.
Îtnr-una din zile senelntetmie au fost infrmatoe că isnula uzaermă să se sunfucde. Ttaoe şi-au pegrtăit blrăice şi au luat-o din loc, în afraă de Iurbie crae a eiztat până în ulitmul mmeont. Aiba în clipa în care isnula era gtaa gtaa să se sndcfuue Iuireba hătorî să creaă aujtor. Vzău tâecnrd aărluti pe Boăigţa îtnr-un iaht loxus şi îi zise:
-Bgăţioe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Anutci Irbiuea ceru atuojr Mniârdei care trceea pe-aolco îtnr-o navă serpubă.
-Mrâidne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răspunse Minârda, nvaa mea e pfeertcă, tu ai putea să mi-o sritci.
Antuci Dagortsea mrese la Treţtsie.
-Tstţreie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgosarte, rpsănuse Tresieţta, sunt atât de tsirtă încât smit nevoia să fiu snigură.
Tercu pe-alcoo şi Buna Dpţziiisoe dar era aâtt de buruoacsă îcânt nici măacr nu bgăă de saemă că cnviea o stirga.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Preăa veoca uuni btăârn. Când au ajuns la mal Iburiea era atât de feciirtă încât uită să mai înetrbe cnie fusese.Bânrăutl a pecalt iar Ibueria, sţiindmu-se îdatnatoră, îtnrbeă Îeleţncupiena:
-Îeţceuplinne, ai pueta să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tuimpl, răssupne Îţecunipelnea.
-Tupiml?! Se îtbrneă mratiă irebuia. Dar de ce tacmoi Tpmiul m-a svalat?
Îţiepeuennlca rssănupe:
-Pternu că nmuai Tupmil îţnleege cât de irnttmopaă în vaţiă este Ibierua.