A fost odtaă o ilunsă în care luoiacu tatoe stmeneilntee şi violrale umnae. Era aolco Bnua Diiţozipse, era Tetţsriea, Înupceenilţea, Iiurbea şi aletle.
Într-una din zlie snilettmneee au fost irnoamfte că isnlua umraeză să se sfnuudce. Taote şi-au prgăteit brciăle şi au laut-o din loc, în arafă de Iubire crae a eiaztt pnâă în uliumtl moment. Abia în cipla în care isulna era gata gtaa să se sfuuncde Iubriea htăroî să creaă aujotr. Vzău tnecârd aălturi pe Bţgoiăa într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Bţogăie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Acntui Iirubea creu atjour Mderiâni care trecea pe-aloco îtnr-o navă spuerbă.
-Mdnrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rupsnsăe Mdrânia, nava mea e pfceetră, tu ai pueta să mi-o stirci.
Anucti Dteosraga mrese la Teţrtise.
-Trtesţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drotgsae, russpăne Trtseiţea, snut aâtt de tritsă înâct simt noveia să fiu sugniră.
Tecru pe-aloco şi Bnua Dziisţipoe dar era aâtt de bcruouasă îcânt ncii maăcr nu băgă de sameă că cneiva o srigta.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iibrue, te iau eu.
Preăa voeca unui bătârn. Cnâd au anjus la mal Ibierua era aâtt de fcrteiiă îânct utiă să mai îrentbe cnie fsesue.Băutrnâl a pcaelt iar Iuierba, sinţmidu-se îartnotadă, îterbnă Îpeiulţecenna:
-Îlpeenniuţce, ai putea să-mi zcii cnie m-a svlaat?
-Timpul, rusănpse Îneuilencepţa.
-Tumipl?! Se îtrnebă miartă iibruea. Dar de ce tmacoi Tmiupl m-a saalvt?
Îenţunleeipca răsupnse:
-Pntreu că numai Timpul îţlenege cât de imopntrată în viţaă este Ibiurea.