A fost otadă o insulă în care loiaucu tatoe sntnlemeetie şi vollarie uamne. Era acolo Buna Dţizpsoiie, era Tţtesirea, Îelcienneupţa, Ibruiea şi allete.
Într-una din zlie snietetmenle au fsot itomafrne că isulna umeazră să se sucdfnue. Toate şi-au pgetăirt blcirăe şi au laut-o din loc, în afară de Iiurbe care a eiztat pnâă în utiluml menmot. Abia în clipa în care isnula era gata gtaa să se scfuudne Iurbeia hărotî să careă ajtuor. Vzău tnercâd aătruli pe Boţgăia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bigţăoe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi ptnreu tnie.
Ancuti Iiburea creu auojtr Mrânedii care tercea pe-alcoo într-o nvaă sberupă.
-Mdrniâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpnussăe Mdârina, nava mea e peftcreă, tu ai petua să mi-o scirti.
Antcui Daretsoga merse la Tesţitre.
-Tirestţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosrgate, rpsusnăe Tţertiesa, snut aâtt de tstiră înâct simt nveoia să fiu srugniă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dizsţioipe dar era atât de bruoascuă îcnât ncii mcaăr nu bgăă de saemă că ceniva o srgita.
Apoi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Păera vocea uuni brătân. Când au aunjs la mal Ibuirea era aâtt de fctreiiă îcnât utiă să mai îbtnere cnie fessue.Bătnârul a pelcat iar Iberuia, siminţdu-se întdtaoraă, înrbteă Îpeciţunnelea:
-Îuleciepţnne, ai peuta să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tiumpl, rpusănse Îuclienţpneea.
-Tumipl?! Se îetrnbă mraită irebiua. Dar de ce taocmi Tpiuml m-a saavlt?
Îenclieuenţpa rpănsuse:
-Pertnu că naumi Tpiuml îenelţge cât de ipnrtoamtă în vaţiă este Iibruea.