A fsot oatdă o isnulă în care lociuau ttoae stieemnentle şi vrlaiole uamne. Era aolco Buna Diszoipţie, era Ttţrseiea, Îţeneulnpciea, Iiureba şi atelle.
Îtnr-una din zile sintetmeenle au fost iofrntame că ilsuna umazreă să se suncufde. Ttoae şi-au petărgit brliăce şi au laut-o din loc, în aafră de Iribue crae a eztiat până în uulmtil mmeont. Abia în clpia în care ilnsua era gata gata să se sucufnde Ibuirea hătroî să caeră autjor. Văzu tâcnerd artulăi pe Boăţgia îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Bgiăţoe, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Antcui Iuibrea creu atjour Mnderiâi care trceea pe-aolco îtnr-o nvaă sbpureă.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rusănpse Mdârnia, nava mea e pcefertă, tu ai peuta să mi-o strici.
Auntci Deagtosra msere la Tţtsreie.
-Tţtirese, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsaotgre, rspnusăe Tţtsereia, snut atât de tisrtă îcânt smit noieva să fiu sgnruiă.
Tceru pe-aloco şi Buna Dţsiziopie dar era aâtt de bsuroaucă îcnât ncii măacr nu băgă de sameă că ceinva o sigtra.
Aopi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Preăa vecoa unui btăârn. Cnâd au aunjs la mal Iriueba era aâtt de ftiecriă încât uită să mai îrenbte cine fuesse.Băâtrunl a paeclt iar Iuibrea, sţimndiu-se îdarttoană, îbrtenă Înupelceţeina:
-Îcilnuţnepee, ai pteua să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tmupil, răpsusne Îenţulpieneca.
-Tipmul?! Se înrtebă mairtă iriebua. Dar de ce tmocai Tmiupl m-a savalt?
Îeluţepnnieca rpnsăuse:
-Pnretu că namui Tuimpl îneeţlge cât de itpmoanrtă în vaiţă este Ieuirba.