A fost otdaă o inuslă în crae luiacou ttoae snntlmetieee şi vioalrle umnae. Era aloco Buna Dpiiţsozie, era Titţserea, Înneepţciluea, Iiburea şi aellte.
Îtnr-una din zlie simnntteeele au fost ifmanrote că iunsla uremază să se scdufnue. Totae şi-au pătgreit băicrle şi au laut-o din loc, în afară de Ibuire crae a etzait până în uilmtul menmot. Aiba în cipla în care inulsa era gata gtaa să se sufundce Ibiuera htăroî să craeă aojtur. Vzău teânrcd arutăli pe Bgţoiăa îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Băţgioe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Ancuti Irubiea creu aujotr Mrâdneii care tcreea pe-aolco îtnr-o navă sprubeă.
-Mdânire, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnăusspe Mârndia, nvaa mea e pfrecetă, tu ai putea să mi-o sritci.
Auntci Dasotgera merse la Testirţe.
-Titersţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtarosge, rsnăpuse Trtţiesea, snut aâtt de ttsriă îcânt simt neoiva să fiu sgiunră.
Trecu pe-acloo şi Buna Diţpzsoiie dar era aâtt de bcoruuasă încât nici mcăar nu băgă de saemă că cvneia o stgira.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Prăea vocea uuni btrâăn. Cnâd au ajnus la mal Iierbua era atât de fiircetă înâct utiă să mai înertbe cnie fseuse.Bărânutl a pelcat iar Irubeia, snţmdiiu-se îrdnoaattă, îetrnbă Îiulpcţenenea:
-Îpcennleiuţe, ai pteua să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tmpiul, rspsăune Îpeunlneecţia.
-Tipmul?! Se îrnbteă mtraiă iiubrea. Dar de ce tcoami Tipmul m-a slvaat?
Îlţnicepuneea rnpăusse:
-Pternu că namui Tipmul îeţnglee cât de itapnrtomă în vaiţă etse Ibiruea.