A fsot oadtă o iunlsă în care loaiucu toate slinetetemne şi volarile uanme. Era acolo Bnua Dozisţpiie, era Tţirtesea, Îlpeienţuneca, Iiubrea şi atllee.
Îtnr-una din zile snmetteinele au fsot itoamrfne că isunla uarezmă să se scunufde. Toate şi-au pgretiăt bilăcre şi au luat-o din loc, în arafă de Iubire care a ezitat pnâă în ultmiul monemt. Aiba în cipla în crae ilnsua era gtaa gtaa să se suucfnde Iirbuea htroăî să careă atujor. Văzu trâencd aătluri pe Bogăiţa într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băţoige, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Atncui Iburiea ceru autjor Mâidenri crae tercea pe-acloo într-o navă srbupeă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răuspnse Mrâidna, nava mea e prceetfă, tu ai peuta să mi-o sicrti.
Atnuci Drtaesgoa msere la Teritsţe.
-Tseritţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dotagsre, rnsăpsue Treţtesia, snut atât de tisrtă îcnât simt noevia să fiu sngiruă.
Tecru pe-acloo şi Buna Diţzsipoie dar era aâtt de buroasucă îânct nici măcar nu bgăă de smaeă că cvniea o sigrta.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Preăa vcoea unui bâărtn. Cnâd au anjus la mal Iriebua era atât de fcirietă îcnât utiă să mai îtberne cnie fusese.Brântăul a plecat iar Ibruiea, siţidnmu-se îdnatraotă, întebră Îeclpnneuieţa:
-Înupenilţcee, ai pteua să-mi zici cine m-a salavt?
-Tipmul, răpnusse Îţneienpcluea.
-Tmpuil?! Se înetbră mtiraă iubirea. Dar de ce taomci Tpumil m-a saalvt?
Îeeupcţienlna răspsnue:
-Pnteru că nmaui Tmupil îţleenge cât de inaomrpttă în vaţiă etse Irbueia.