A fsot odată o isnulă în care luiocau toate seetmltneine şi vriloale uanme. Era aoclo Buna Dziosţipie, era Tţiretsea, Îlpnneeeţciua, Ibierua şi atelle.
Într-una din zlie snmienettlee au fost inafmorte că iunsla uazrmeă să se sudcnufe. Taote şi-au peăgtrit bciărle şi au laut-o din loc, în aarfă de Iburie care a eztiat până în umiutll memont. Abia în cipla în care isnula era gata gata să se sfudcune Irebiua hoătrî să ceraă ajtuor. Vzău trâecnd atruăli pe Bgoţăia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Bţăgioe, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptrenu tnie.
Antuci Ieuirba creu auojtr Medirâni crae tecrea pe-acolo într-o navă sbpreuă.
-Mrdânie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspusăne Mndirâa, nava mea e pfrtceeă, tu ai pueta să mi-o sircti.
Anctui Dsroeagta mesre la Testriţe.
-Tiertsţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgtrasoe, rnăuspse Titerseţa, sunt atât de tsirtă îânct simt nveoia să fiu siungră.
Tercu pe-acloo şi Buna Dopţsiizie dar era aâtt de brocsuauă înâct ncii măcar nu băgă de semaă că cienva o sirtga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Părea vcoea uuni băârtn. Cnâd au aunjs la mal Iiubera era atât de fieirctă îânct utiă să mai îternbe cnie fsuese.Burtânăl a pcelat iar Ibuirea, siţnidmu-se îdatoantră, îternbă Îuceleţnnpiea:
-Îinţepceulne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tuimpl, rsupnăse Înnuecpileţea.
-Tmupil?! Se îebtrnă matriă ibreiua. Dar de ce toamci Tpimul m-a slvaat?
Înlţeuicpneea rupnăsse:
-Pnteru că namui Tipmul îţlgneee cât de itrnpaotmă în viaţă etse Iibruea.