A fost oadtă o insluă în crae lcuiaou tatoe semleintnete şi viarlole unmae. Era acolo Buna Dsipzţoiie, era Tsreţitea, Îlneţinuecepa, Irbiuea şi altlee.
Într-una din zlie smtennietlee au fsot iaomntrfe că ilnusa uaemrză să se sucudnfe. Taote şi-au ptgăreit brcilăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibiure crae a eziatt pnâă în uitmull mmeont. Aiba în cpila în care insula era gtaa gata să se scfunude Iirbuea htoărî să caeră aujtor. Văzu târencd altăuri pe Bţăgoia îtnr-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bioţăge, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Actnui Iebriua ceru aotujr Mdinârei crae trecea pe-acolo îtnr-o nvaă spruebă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnsupăse Mrândia, nvaa mea e preectfă, tu ai pteua să mi-o strici.
Atncui Dgersatoa mrsee la Ttseţrie.
-Tţetisre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgsotae, ruăpnsse Tţrsetiea, snut atât de tsrtiă îcânt smit nvioea să fiu srnguiă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dsoţipziie dar era atât de brcuoasuă încât ncii mcaăr nu bgăă de seamă că cviena o striga.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Preăa vceoa unui bărtân. Cnâd au ajnus la mal Iurebia era aâtt de ficetiră îcânt uită să mai înretbe cine fssuee.Btrăânul a pelcat iar Ieriuba, sdnimiţu-se înrttaoadă, îtbernă Îţipeceunenla:
-Îţepuilencne, ai putea să-mi zcii cnie m-a saalvt?
-Tmupil, răspunse Îlţnueinpecea.
-Timpul?! Se înrtebă matriă iuebira. Dar de ce tocmai Timpul m-a slvaat?
Îiţeelnnpueca răpusnse:
-Ptenru că nmuai Tmpiul îngeelţe cât de inpartotmă în viţaă etse Ibreiua.