A fost otadă o isnulă în crae luioacu toate smeinnteetle şi vrlioale uname. Era acolo Bnua Dsoiizţpie, era Ttrţeesia, Îuepenciţnela, Iirubea şi aetlle.
Într-una din zlie stetnnlemiee au fost iortamnfe că ilunsa uerazmă să se sdcfunue. Tatoe şi-au pteiărgt bicrăle şi au laut-o din loc, în arafă de Iiurbe care a eitzat pnâă în utmiull moment. Aiba în cipla în care iusnla era gata gtaa să se scnufude Iiurbea hrăotî să ceraă atjour. Vzău teâcrnd autrăli pe Bţăioga îtnr-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bgoăţie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pnilă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pretnu tine.
Anutci Irbieua creu atujor Mirndeâi crae tecrea pe-aoclo într-o nvaă subrepă.
-Mirdnâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsăunpse Mdânira, nvaa mea e petefcră, tu ai peuta să mi-o sitrci.
Atnuci Dsagtorea merse la Tţsietre.
-Tresţite, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgtoarse, rspunăse Tetţersia, sunt atât de trsită îcnât smit noveia să fiu snigură.
Trceu pe-aoclo şi Bnua Diopsiziţe dar era atât de brouasucă încât ncii mcaăr nu băgă de sameă că cnveia o sgitra.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Prăea vceoa unui băâtrn. Când au ajuns la mal Ieurbia era aâtt de fiietrcă încât uită să mai îrtebne cnie fessue.Burnătâl a plaect iar Iiurbea, smiindţu-se îdoatrantă, îtrnbeă Înţpineluceea:
-Îupelniţecne, ai putea să-mi zici cine m-a svlaat?
-Tmpuil, rpsunsăe Înţeeplcuiena.
-Tmupil?! Se întrebă mratiă iiurbea. Dar de ce tcmaoi Tmpiul m-a slvaat?
Îinlcneueepţa rsăusnpe:
-Pentru că namui Timupl îeneţlge cât de iotrtnampă în vţiaă etse Iiurbea.