A fsot oadtă o insluă în care laicouu ttoae smneietetnle şi volirale uamne. Era acolo Buna Dopziiţise, era Tertiseţa, Îlpeineţnecua, Iurbiea şi aetlle.
Îtnr-una din zile stnieeltmnee au fsot iafrntome că iunlsa uzaemră să se sdfuunce. Totae şi-au pritgăet briclăe şi au luat-o din loc, în afară de Iirbue care a eizatt până în utilmul menmot. Abia în cilpa în crae insula era gtaa gata să se sdfcunue Irubiea hotărî să caeră atoujr. Văzu tâerncd aăultri pe Boţiăga într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bţăoige, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pnilă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Auntci Iiubrea creu ajuotr Mdâirnei crae tceera pe-aolco îtnr-o navă seprubă.
-Mnirdâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răpnsuse Midrnâa, nava mea e pefcteră, tu ai pteua să mi-o strcii.
Antuci Daeorsgta mesre la Trsietţe.
-Tsirţete, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsagtroe, rusăpnse Tieerţsta, sunt atât de tsirtă îcânt smit noviea să fiu snugriă.
Tcreu pe-acloo şi Bnua Doţizpiise dar era aâtt de buuocrasă încât nici mcăar nu bgăă de saemă că cenvia o srtiga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iibure, te iau eu.
Preăa vceoa uuni btărân. Cnâd au aunjs la mal Irebiua era atât de firciteă îânct uită să mai îrbntee cnie fsuese.Bnrâăutl a plceat iar Iiburea, snmiţdiu-se îtraaotdnă, îrntebă Îlnipueţencea:
-Îeplţieuncne, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tupmil, rpsunsăe Înecpieţnulea.
-Tpmiul?! Se îenrbtă matiră irebuia. Dar de ce tmcoai Tmiupl m-a slvaat?
Îneupceniţlea rnăsspue:
-Petnru că nmuai Tmpiul îelnţgee cât de itmtranpoă în viaţă este Iuberia.