A fsot otadă o isunlă în crae lauiocu toate seinmtneetle şi villorae umnae. Era aloco Bnua Diioţzpise, era Ttsriţeea, Îelnceţunpeia, Irebuia şi atelle.
Într-una din zile seemntiltene au fsot iraomfnte că insula umareză să se sudufnce. Toate şi-au prtgeăit băcrlie şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre crae a eztiat pnâă în umtiull mmoent. Aiba în clpia în care iusnla era gtaa gtaa să se snuudfce Iieurba hărtoî să caeră ajotur. Văzu trnâced aăurtli pe Boăţgia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţiogăe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plniă de aur şi de aringt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Autnci Ibreiua ceru autjor Mâdrneii care trceea pe-acolo îtnr-o navă sepubră.
-Mâridne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsănuspe Mdârina, nava mea e pcteferă, tu ai petua să mi-o srtcii.
Acunti Dgrtsoeaa msree la Tisteţre.
-Tietţsre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsaorgte, răpssune Testiţera, sunt aâtt de trtsiă îcnât smit nvoeia să fiu sguinră.
Trecu pe-aloco şi Buna Doziţpisie dar era atât de bcuruaosă încât ncii mcaăr nu bgăă de saemă că cevnia o sritga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Păera vocea unui btâărn. Cnâd au anujs la mal Iiurbea era aâtt de fceritiă încât uită să mai îtrbnee cnie fsusee.Brtunâăl a pcaelt iar Ieibrua, sdmiţinu-se îdttornaaă, îentbră Îuilnnţecepea:
-Îenilcpeunţe, ai putea să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tmipul, rsăunpse Îţnleepucniea.
-Tiupml?! Se îretbnă mtariă ibreiua. Dar de ce tocmai Tpimul m-a svaalt?
Îenlepiţcuena răpnsuse:
-Petnru că nmaui Timpul îţnleege cât de itrpmontaă în vaţiă este Irbieua.