A fsot odată o iusnlă în crae lciuoau toate sinlenemette şi vrlaiole umane. Era aoclo Buna Dosiţizipe, era Tstiţreea, Îencneţuepila, Iberuia şi allete.
Într-una din zile sielettmnene au fost iranfmote că inslua uearmză să se scfuunde. Taote şi-au pgăertit bircăle şi au laut-o din loc, în arfaă de Iiubre crae a eitzat până în ulmutil mnmeot. Abia în cipla în crae ilusna era gata gata să se sudnucfe Iuribea hrotăî să caeră atojur. Văzu trcnâed atulări pe Băgiţoa într-un iaht lxous şi îi zise:
-Băiţoge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi petrnu tnie.
Acnuti Iubeira ceru aujotr Mriâdnei care tecera pe-acolo într-o nvaă sruepbă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răpnusse Mrnidâa, nvaa mea e petcrefă, tu ai ptuea să mi-o strici.
Anutci Drgtoesaa mrese la Tetirsţe.
-Tsetiţre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtorgase, rnăsupse Tţstrieea, sunt aâtt de ttsiră îânct smit noieva să fiu sguirnă.
Tceru pe-alcoo şi Buna Dpţizsiioe dar era aâtt de bcuruoasă îcnât nici mcăar nu bgăă de smeaă că cnevia o sgrita.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Păera veoca unui btrăân. Cnâd au anjus la mal Ibruiea era atât de feciirtă îânct utiă să mai îbnrtee cnie feusse.Bârăntul a plecat iar Iriubea, siţimndu-se îtrnadaotă, îenrtbă Îneulieţpcena:
-Îulnneeicpţe, ai pueta să-mi zici cnie m-a saalvt?
-Tupmil, rupănsse Îipţclnuneeea.
-Tupmil?! Se îtnberă mraită iuiebra. Dar de ce tmoaci Tmpuil m-a slaavt?
Îţnnpceeliuea rpusnăse:
-Ptenru că numai Tmpuil îţelegne cât de imtproantă în vaiţă etse Iieruba.