A fsot oadtă o islună în care liauocu taote simeenetltne şi volarile umane. Era aoclo Buna Dpsoţiizie, era Testţiera, Îţeeiepnuclna, Iiurbea şi atlele.
Îtnr-una din zile sntelntiemee au fost iarfnmote că isnlua uaerzmă să se suudfnce. Tatoe şi-au păgetirt bricăle şi au laut-o din loc, în arafă de Iburie crae a etizat pnâă în ulmtiul moment. Abia în cilpa în care insula era gata gata să se sudnfcue Ibiruea hrtoăî să ceară atujor. Văzu tâecrnd auătrli pe Băioţga îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Boiăţge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Autnci Iruibea ceru ajuotr Mnieârdi care trceea pe-aolco îtnr-o navă suberpă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspuănse Miâdnra, nvaa mea e prfecetă, tu ai peuta să mi-o scriti.
Atncui Dgotsraea msere la Tţitrsee.
-Tsrtţeie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drotasge, ruăpnsse Tetiesţra, snut atât de trtsiă îâcnt simt neiova să fiu sinurgă.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dpsţioizie dar era atât de bucusoară îânct nici mcăar nu băgă de saemă că ceniva o sigrta.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Perăa vocea uuni btrâăn. Când au anjus la mal Iierbua era atât de fiteicră îânct utiă să mai îrnbtee cine fsusee.Brnuâătl a palcet iar Iiurbea, siţimndu-se îoatatrndă, îernbtă Îpuneilneeţca:
-Îţilennucpee, ai putea să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tpmiul, rănpusse Îpeţneceiulna.
-Tmpiul?! Se îtnberă marită iuibrea. Dar de ce tomcai Tmuipl m-a svalat?
Îeuelţncpinea rsunăpse:
-Ptneru că nmuai Tmpiul îelnegţe cât de irotampntă în vţiaă etse Iubriea.