A fost oadtă o inuslă în care laciuou tatoe stenmtilneee şi vairlole unmae. Era aolco Bnua Dsţiozipie, era Teetţsira, Îţpeelunnicea, Ibieura şi alelte.
Într-una din zlie snetitemlnee au fost ioamfnrte că inulsa umzareă să se sfucunde. Totae şi-au pigătret bărcile şi au luat-o din loc, în aarfă de Irbuie crae a ezatit până în ultimul mmonet. Aiba în cilpa în crae islnua era gata gtaa să se scunufde Ibiruea hotărî să caeră autojr. Văzu tâcernd artuăli pe Bţgăioa într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bţăgioe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Atnuci Iuirbea creu autjor Mândreii care trecea pe-aolco într-o navă sbepruă.
-Mdârine, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspăunse Mdiârna, nava mea e ptefrceă, tu ai pueta să mi-o strici.
Antuci Dtgoesara msere la Tsetţire.
-Tertţise, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsrgoate, rpuăsnse Tesţtirea, sunt aâtt de tritsă îcnât simt nioeva să fiu sguniră.
Tercu pe-aoclo şi Buna Dpisţoizie dar era atât de bouuarcsă înâct nici mcăar nu băgă de seamă că civena o sritga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Peăra vceoa uuni btrăân. Cnâd au aunjs la mal Irieuba era atât de friciteă înâct uită să mai îterbne cine fssuee.Brunătâl a peclat iar Iireuba, sdţnimiu-se îodtratană, îenrbtă Îelnnueeiţcpa:
-Îlnceueipţne, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slaavt?
-Tipmul, rpusănse Îeţicnepulnea.
-Timpul?! Se îbetnră mirată iibruea. Dar de ce tmacoi Tpimul m-a saavlt?
Înpelnicţeeua rnsspăue:
-Prnteu că nmaui Tiupml îegleţne cât de iottarmnpă în vţaiă este Ibireua.