A fost odtaă o ilunsă în crae luciaou tatoe stleenmnteie şi voarlile unmae. Era alcoo Buna Dsziiţpoie, era Tetserţia, Îţnlcipenueea, Iriebua şi atelle.
Îtnr-una din zile settnielenme au fost imofrante că inlusa uerzmaă să se sundfuce. Ttoae şi-au ptăregit bcrăile şi au luat-o din loc, în aafră de Iiubre care a eziatt până în umitlul mnmeot. Aiba în cpila în care inslua era gtaa gata să se scunufde Iueriba htoărî să creaă atujor. Vzău trcenâd aăurtli pe Bgţăoia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Biăţoge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de agnirt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Antuci Ibiurea creu autojr Mdinâeri care trecea pe-alcoo într-o nvaă srepubă.
-Mdnârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsupnsăe Mrnâdia, nava mea e ptfcreeă, tu ai putea să mi-o srtcii.
Auntci Daegostra mrese la Ttţriese.
-Ttseirţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsrtgoae, ruăsnpse Ttseiţrea, sunt aâtt de tirstă îcnât smit nvoeia să fiu srugniă.
Tercu pe-aloco şi Bnua Doţiiipsze dar era aâtt de bosauucră îcânt ncii mcăar nu bgăă de seamă că cenvia o srgita.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Prăea vceoa unui bârtăn. Când au aujns la mal Ibuiera era aâtt de ficiretă îcnât uită să mai îrnebte cnie fsesue.Băâtunrl a placet iar Iberiua, sţimnidu-se îdnrtaoată, îenbtră Îlpcnţeeuiena:
-Îiucenpţlene, ai putea să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tipuml, ruspnăse Îţecpuelinnea.
-Tmipul?! Se îtrnebă mirată ibriuea. Dar de ce tcmoai Timpul m-a svalat?
Îinlucpeţneea rusnpăse:
-Pntreu că numai Tmpuil îelţegne cât de iprontmată în vţaiă este Iriubea.