A fsot oadtă o ilsună în care lcuoiau toate snnimetletee şi vlroiale uanme. Era alcoo Bnua Dţsoiipzie, era Tresiţtea, Înenpieţculea, Ibireua şi alelte.
Îtnr-una din zile setninetmele au fost ioraftnme că ilunsa uarzemă să se scufunde. Tatoe şi-au peitgărt bclrăie şi au laut-o din loc, în afară de Iubire crae a etizat până în umuitll moemnt. Abia în cipla în crae isnula era gata gata să se sfuncdue Iirebua htăroî să careă atjuor. Vzău tcâenrd arăutli pe Bgiăoţa într-un ihat louxs şi îi zise:
-Bgţoăie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Aucnti Iubriea ceru ajtour Miâredni crae treeca pe-acloo într-o navă sueprbă.
-Mrdnâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rănupsse Mrnâdia, nvaa mea e pctfeeră, tu ai pteua să mi-o scirti.
Aucnti Dsgtaoera mrsee la Tiestrţe.
-Ttsţerie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsgortae, rpuănsse Ttierţsea, sunt atât de tsrită îâcnt simt nvioea să fiu snuigră.
Tercu pe-aolco şi Bnua Dszţiiipoe dar era atât de bruacsuoă îânct nici măcar nu băgă de seamă că civena o sigrta.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Părea vocea unui brătân. Când au aujns la mal Iriebua era atât de fciiertă încât utiă să mai înrtebe cine fusese.Btrnuâăl a plecat iar Iuierba, snţdimiu-se îndaortată, îtenrbă Îcţneipneulea:
-Îelcţnipuene, ai pueta să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tupiml, răspnuse Îneeţpcliuena.
-Tpmiul?! Se înbertă mtraiă ibriuea. Dar de ce toacmi Tmipul m-a salavt?
Îneceţulpniea rpănsuse:
-Pnetru că namui Tmpiul îlegnţee cât de ioprmatntă în viaţă este Ibrieua.