A fsot odată o inlusă în care luociau ttaoe sneeientmlte şi vloarlie uanme. Era aloco Bnua Dsioiţzipe, era Teţeitrsa, Îlupţneiencea, Ibruiea şi altele.
Într-una din zlie seennetimtle au fost imtaorfne că islnua urmaeză să se sfcuunde. Taote şi-au perităgt brăclie şi au luat-o din loc, în arafă de Ibuire care a ezitat pnâă în utliuml momnet. Aiba în cipla în care iusnla era gtaa gata să se suufncde Ibeuira hătorî să ceară atjour. Văzu tâecrnd aluătri pe Băţogia îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Biăogţe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Auntci Ibiruea ceru ajtuor Mnirdâei care trecea pe-aloco într-o navă surepbă.
-Mriânde, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răupnsse Mnrdâia, nava mea e petfceră, tu ai pueta să mi-o strcii.
Aucnti Dtoagsera mrsee la Titresţe.
-Tiţrtsee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dorsagte, rpăsnuse Tsteirţea, snut aâtt de trsită îcânt smit nveioa să fiu siungră.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Diszpţioie dar era atât de bcarosuuă îânct ncii macăr nu bgăă de smaeă că ceivna o srtiga.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Părea vcoea unui btâărn. Când au aujns la mal Ieibura era aâtt de friticeă încât utiă să mai îtrnbee cnie fssuee.Bătânrul a peclat iar Ieriuba, sţnimidu-se îtdtoarană, înterbă Îeenciţpulnea:
-Îlcuţeipenne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tuipml, rpsusăne Îleninueţecpa.
-Tmpiul?! Se îrtbneă mitară ibueira. Dar de ce tacmoi Tumipl m-a slvaat?
Îţiueneclnepa rpnuăsse:
-Ptneru că numai Tmpiul îţnleege cât de imnttaropă în viaţă etse Ibrueia.