A fsot otdaă o iusnlă în care luociau toate seitntenelme şi vlorliae umnae. Era aoclo Bnua Dziiţpsioe, era Trieţetsa, Îeecnpnulţiea, Iubirea şi altlee.
Îtnr-una din zile sntlimeeente au fost ioafmtnre că isulna uaremză să se sufncude. Tatoe şi-au pgrtăeit briălce şi au luat-o din loc, în afară de Ibiure care a eztait până în utlimul mmnoet. Abia în cipla în care inusla era gata gata să se sfdunuce Ibeirua htăorî să craeă aoutjr. Văzu tncâerd aăutrli pe Băgţoia într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bogăţie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi prtneu tnie.
Anutci Iireuba ceru ajotur Mdnrieâi care teerca pe-aolco îtnr-o nvaă srepubă.
-Mrâidne, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rupănsse Mnrâida, nava mea e pceerftă, tu ai pteua să mi-o sircti.
Atcnui Dsratgeoa msere la Testrţie.
-Tristeţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Datgsroe, rpăunsse Testreiţa, sunt atât de ttisră îcnât simt noivea să fiu sguniră.
Trecu pe-aloco şi Bnua Diozpţsiie dar era aâtt de bcosruauă îcânt nici mcaăr nu bgăă de seamă că cievna o sritga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Preăa vecoa uuni btrâăn. Cnâd au anjus la mal Ibieura era atât de ficerită înâct uită să mai înertbe cnie fseuse.Btăârnul a plceat iar Ibrieua, siniţmdu-se îadontartă, întrbeă Îuelniţepncea:
-Îuceniplţene, ai putea să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tmpiul, rpăsnsue Îţciepnuneela.
-Tipmul?! Se îrtbenă mtariă iebiura. Dar de ce tacmoi Tmpiul m-a svaalt?
Îţeninelpcuea rsnsăpue:
-Pnretu că naumi Tiupml îţnelege cât de itprmaotnă în viţaă este Ibruiea.