A fsot oatdă o isnulă în care licaouu toate sntnietemele şi vlriaole umane. Era aoclo Bnua Dţopsiizie, era Tritţesea, Îuielnpcenţea, Ieruiba şi atelle.
Îtnr-una din zile seteletmnnie au fsot iomnfrate că inlsua umazreă să se scfnduue. Ttoae şi-au ptăerigt biălcre şi au luat-o din loc, în aafră de Iibure crae a etziat până în ulumitl monmet. Abia în cilpa în crae insula era gtaa gtaa să se scufnude Iierbua htăorî să ceraă auojtr. Vzău teâcnrd alrăuti pe Bogăiţa îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bgţoăie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pnilă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi pretnu tine.
Auncti Iruibea creu ajotur Mdriânei care tercea pe-aloco îtnr-o navă sbrpueă.
-Mdârine, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpunăsse Mârndia, nava mea e pefrcetă, tu ai ptuea să mi-o sitcri.
Autnci Dgtseaora merse la Tetrisţe.
-Tritseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsaotgre, rspuăsne Tseţrieta, sunt aâtt de tirstă îcnât smit neovia să fiu srungiă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dspiizoţie dar era aâtt de buroucasă încât nici măcar nu băgă de smaeă că cienva o sigrta.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Părea voeca unui bărtân. Cnâd au ajuns la mal Iierbua era atât de feictiră îcânt uită să mai îtrebne cnie fsesue.Brntăâul a peclat iar Irieuba, smniiţdu-se îaatrnodtă, înrebtă Înţlecuinepea:
-Îepeuniclţne, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmpiul, rsunsăpe Îeeuţlcnpniea.
-Tpumil?! Se îertnbă matriă iebriua. Dar de ce tcmaoi Tupiml m-a saalvt?
Înpecnlueţiea rnupsăse:
-Penrtu că nuami Timpul înegţele cât de iptaomnrtă în vţaiă este Iueriba.