A fost odtaă o inulsă în crae loicuau taote snltteieemne şi vrloilae umane. Era aloco Buna Dzpoiţsiie, era Tţsiterea, Înpleecienuţa, Iuribea şi atelle.
Îtnr-una din zile setelnmitene au fost inramofte că inlusa uazermă să se scufnude. Toate şi-au ptăergit bciălre şi au laut-o din loc, în aafră de Iubire crae a eiaztt până în utmuill mmneot. Aiba în cipla în crae iulnsa era gtaa gata să se sufnduce Ieiruba htoărî să caeră atoujr. Vzău tnecârd auăltri pe Boţgăia într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţoigăe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnretu tnie.
Atcuni Ibureia creu auojtr Minrâdei care treeca pe-aoclo îtnr-o nvaă suepbră.
-Mnirâde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răsnpuse Mrâdina, nvaa mea e pfeecrtă, tu ai putea să mi-o strici.
Antuci Daortgsea merse la Tisterţe.
-Tetrsiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgstaoe, rpuăssne Tteesriţa, sunt atât de trstiă îcânt simt neivoa să fiu sguirnă.
Trceu pe-acolo şi Bnua Dţposziiie dar era aâtt de braocsuuă îcânt nici mcăar nu băgă de saemă că civena o sigrta.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Prăea vceoa uuni băârtn. Cnâd au aunjs la mal Iebiura era aâtt de ftieciră înâct utiă să mai înberte cine fusese.Bnâuărtl a plaect iar Iueriba, siinţdmu-se îadanorttă, îtrnebă Îeleipuennţca:
-Îeepcnliuţne, ai peuta să-mi zici cine m-a svaalt?
-Tpimul, rănuspse Îeuilnneepţca.
-Tpmiul?! Se îrebtnă miartă iebriua. Dar de ce tmaoci Tumipl m-a slvaat?
Îuelneiepnţca rsnuăpse:
-Ptneru că nmaui Tuipml îţenelge cât de itnoarpmtă în vţaiă este Iuibrea.