A fost oatdă o isunlă în care louicau tatoe seitnlemetne şi virlaole uanme. Era aloco Buna Dzpisţioie, era Ttsreţeia, Îpiţceunleena, Ibueira şi altele.
Într-una din zile seteneitnmle au fost inoratmfe că inulsa uaemzră să se snucdufe. Taote şi-au pietăgrt birăcle şi au laut-o din loc, în aafră de Iirube care a etiazt până în uuitlml moemnt. Abia în cipla în care inslua era gtaa gtaa să se sucnufde Iueibra hoărtî să ceraă atoujr. Văzu trenâcd atăluri pe Bţoăgia într-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bgoţiăe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Aucnti Irueiba ceru ajutor Mindrâei crae tecera pe-aoclo îtnr-o nvaă srupbeă.
-Mâdrine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răpusnse Mridnâa, nava mea e pecterfă, tu ai peuta să mi-o sircti.
Atucni Dogtersaa msere la Ttiersţe.
-Trteiţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgaostre, ruspnăse Trseiţtea, sunt atât de tisrtă încât simt nivoea să fiu snurgiă.
Trecu pe-aolco şi Buna Doszţiipie dar era aâtt de buocasură îâcnt nici mcăar nu băgă de sameă că cinvea o sitrga.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Păera vceoa uuni btrăân. Cnâd au aunjs la mal Irbiuea era atât de friciteă îcnât uită să mai îertbne cine fseuse.Btăâurnl a pcleat iar Iburiea, siţmnidu-se îtrnatadoă, îtrenbă Îţepencnueila:
-Îplunncieţee, ai pteua să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tiumpl, rsusănpe Îpţielneuneca.
-Tipmul?! Se îenbtră mriată ireibua. Dar de ce tocami Tpumil m-a slaavt?
Înueiepclnţea runăspse:
-Ptrenu că numai Tmpiul îeţnlege cât de iraotpnmtă în vţaiă este Iruibea.