A fsot otdaă o iunlsă în crae lcioauu tatoe sntemneeilte şi vlailroe uamne. Era alcoo Buna Dţzipsioie, era Tireţtsea, Îplinuţceneea, Irbeiua şi atlele.
Într-una din zlie stinmetneele au fsot iraofnmte că isulna umrzaeă să se suucfnde. Toate şi-au pergătit blicrăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Iiurbe care a ezatit pnâă în ultimul memont. Aiba în clipa în crae iuslna era gata gtaa să se scuunfde Ibuirea hrotăî să careă atjuor. Văzu tânrced autălri pe Bogţăia într-un ihat louxs şi îi zise:
-Băgoţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi ptrenu tnie.
Atnuci Iuribea ceru ajutor Mnrdâiei care trceea pe-acolo într-o nvaă spurebă.
-Mârndie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpnuăsse Minrâda, nvaa mea e pfrceetă, tu ai putea să mi-o sctrii.
Atunci Dtoargesa mrsee la Teisrţte.
-Tsrieţte, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsortgae, rănspuse Tsetţiera, snut aâtt de tsirtă înâct smit neivoa să fiu snuirgă.
Tecru pe-aloco şi Buna Dioizsţpie dar era atât de boacurusă îânct nici mcăar nu bgăă de seamă că cnviea o sitgra.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iburie, te iau eu.
Părea vocea unui bâtrăn. Cnâd au ajuns la mal Iueirba era atât de firiectă îcânt utiă să mai îretnbe cnie fsesue.Brnăâtul a pacelt iar Iribuea, smţdiniu-se înadrttaoă, îerbntă Îuneţceiplnea:
-Îeenniupclţe, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tmiupl, rspnsuăe Îilţupecnenea.
-Tupmil?! Se îrebntă matriă iribeua. Dar de ce tocami Tmipul m-a svlaat?
Îepcneenţiula rupssnăe:
-Pertnu că nmuai Tmupil îţnlgeee cât de itnopmartă în vţiaă etse Iiurbea.