A fost odată o iusnlă în care luoaicu tatoe silmeennttee şi virlaole uamne. Era aoclo Buna Dipiţsozie, era Ttseieţra, Îuplţcneneeia, Ibueria şi aeltle.
Într-una din zlie smtiennleete au fsot itnormafe că inusla urameză să se snuufcde. Toate şi-au pergătit biclrăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iribue care a eiatzt pnâă în uitmlul mneomt. Abia în cpila în crae inusla era gata gata să se suuncfde Iiubera hoătrî să careă atjour. Vzău tâcrned arătuli pe Bţiăoga într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bgţiăoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa plină de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Atcuni Iueriba ceru aotujr Mndierâi crae tecera pe-aoclo îtnr-o navă srepubă.
-Mdrniâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnusăspe Mdnriâa, nvaa mea e pcreeftă, tu ai pteua să mi-o strcii.
Auncti Daosrtega merse la Ttiresţe.
-Ttersiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsaorgte, rsunspăe Ttsireţea, snut atât de tisrtă îcânt smit nvoiea să fiu sniugră.
Tecru pe-aolco şi Buna Dţpizisioe dar era aâtt de brouascuă înâct nici măcar nu bgăă de smaeă că civena o sitgra.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Prăea vcoea unui bătrân. Când au ajnus la mal Iibruea era atât de friteciă îâcnt utiă să mai îterbne cnie fsseue.Btnuăârl a pelcat iar Irueiba, sdţnmiiu-se îadtartonă, îtnrbeă Îeepnnţcuilea:
-Îplceiunenţe, ai pteua să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tpimul, rusănpse Îpuţilneecnea.
-Tpumil?! Se îrtebnă miartă iiubrea. Dar de ce tomcai Tuimpl m-a svalat?
Îepicţennulea rsusnăpe:
-Prentu că numai Tpiuml îţngeele cât de inptrtmaoă în vaţiă etse Iriubea.